FOTO Un câine a păzit un ciclist accidentat pe un drum de munte, până au ajuns jandarmii să-l salveze
0Un reşiţean a primit primul ajutor de la un câine, după ce a căzut cu bicicleta şi s-a accidentat destul de grav. Informaţia a fost comunicată de Biroul de Presă al Jandarmeriei Caraş-Severin, jandarmii fiind primii ajunşi pe traseu pentru a-l ajuta pe ciclist.
“În urma unui apel primit prin sistemul unic de urgenţă 112, luni,16 iulie, în jurul orei 22.00, jandarmii montani, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, s-au deplasat, în cel mai scurt timp, în zona Platoului Semenic, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din mun. Reşiţa, care s-a accidentat, căzând de pe bicicletă.
La sosirea jandarmilor, ciclistul acuza dureri în zona claviculei şi se afla intr-o stare uşoară de hipotermie. Primul salvator al bărbatului a fost un câine, care imediat după producerea incidentului s-a aşezat lângă victimă şi l-a protejat, incălzindu-l cu corpul său. Patrupedul a rămas lângă el până la sosirea jandarmilor. La faţa locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin pentru a transporta persoana la spital. Până la refacerea fizică a ciclistului, bicicleta se află în custodia Postului de Jandarmi Montan Văliug”, se arată în comunicatul de presă, transmis de jandarmii cărăşeni.
Câinele a vrut să se urce în ambulanţă cu rănitul
Reşiţeanul accidentat pe traseul montan se numeşte Ion Marin, are 45 de ani şi este pasionat de călătoriile cu bicicleta. Omul a detaliat pentru „Adevărul“, toată povestea întâmplării prin care a trecut. “Chiar aşa a fost! Eu sunt un biciclist împătimit şi colind zona Caraşului. Luni după-masă am plecat să colind către Semenic. La Văliug am făcut un popas, după atâta efort, şi am întâlnit un câine. Am mâncat eu şi i-am dat din mâncarea mea. M-a însoţit pe tot traseul, dar la coborâre, se şi înserase, am dat într-o groapă şi am căzut. Câinele a venit la mine, m-a lins pe bot şi se tot lipea de mine. A vrut să se urce după mine în ambulanţă şi, când am plecat, a fugit după noi. Pot să spun că a avut grijă de mine pe toată perioada cât am stat acolo, prăbuşit”, spune Ion Marin, care este internat la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean din Timişoara.
Când se va externa, omul vrea să caute câinele şi să vadă ce s-a întâmplat cu el. Se gândeşte chiar şi să-l ia acasă, însă spune că asta e destul de complicat, pentru că locuieşte la bloc. Ion Marin spune că însă că, dacă nu are stăpân, va căuta variantă să se îngrijească de el.