TIMP LIBER: Un weekend special în mijlocul naturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în peştera de la „Lacul Dracului“ îi aşteaptă pe turişti
Intrarea în peştera de la „Lacul Dracului“ îi aşteaptă pe turişti

Cărăşenii care vor profita de vremea frumoasă vor avea parte de aventură şi distracţie în peşterile din judeţ. O astfel de excursie în mijlocul naturii poate fi o experienţă de neuitat, într-o lume extrem de diferită de cea cu care suntem obisnuiţi.

Vizita într-o peşteră implică o orarecare doză de risc, dar dacă acesta este conştientizat şi sunt luate măsurile de precauţie necesare, experienţa unei astfel de excursii poate fi de neuitat. Cu un buget redus şi cu ajutorul prietenilor, cărăşenii se pot relaxa în mijlocul naturii. Specialiştii sunt de părere că datorită faptului că amenajările lipsesc, turistul care îşi doreste să viziteze peşterile din judeţ trebuie să ţină cont unele reguli.

„Nu se intră niciodată de unul singur în peşteră,  fiecare persoană din grup trebuie să aibă o sursă de lumină, hartă, iar în cazul peşterilor mari sau dificile persoanele care rămân la suprafaţă trebuie anuntaţe despre durata estimată a vizitei“, a spus Nicolaie Şain group leader şi instructor de sporturi montane.

Peşteri spectaculoase
Printre cele mai spectaculoase peşteri din Caraş-Severin, dar şi cele mai accesibile pentru amatory, se numără peştera Comarnic, Liliecilor sau Buhui. O destinaţie inedită pentru cei care aleg să plece la acest sfârşit de săptămână ar fi pe Cheile Nerei, peştera care comunică cu Lacul Dracului, cunoscută sub acelaşi nume.

„Peştera «Dracului» este una dintre locaţiile în care ai nevoie doar de un echipament format cizme şi salopetă. Este un traseu uşor şi foarte frumos, galeriile comunică cu Lacul Dracului“, a explicat Călin Tot, de 30 de ani, unul dintre iubitorii de astfel de excursii. În zona Clisurii Dunării, turiştii pot vizita peştera Ponicova, o adevărată bucurie pentru ochiul uman. „Este una dintre peşterile spectaculoase, mai ales pentru faptul că nu poţi intra in peşteră decât cu ajutorul bărcii“, a mai spus Nicolaie Şain, instructor de sporturi montane.

RECOMANDĂRI

Cursuri de teatru social pentru tinerii reşiţeni

Tinerii sunt foarte atenţi la cursurile de teatru

Tinerii sunt foarte atenţi la cursurile de teatru

Reşiţenii care vor să îşi testeze calităţile actoriceşti mai pot merge până în data de 14 noimembrie la cursul organizat de Centrul de Voluntariat Reşiţa. Orele de teatru fac parte dintr-un proiect derulat de tineri numit „actor pentru comunitate”. Cursul este susţinut de personal specializat în voluntariat şi în teatru social, printr-o combinaţie optimă de expunere teoretică şi metode interactive.

„Întreg stagiul de formare este gândit în jurul metodologiei învăţării experienţiale şi holistice şi îi aşteptăm pe toţi tinerii care vor să ni se alăture”, a spus Sorina Nihta, coordonatorul de proiect. Teatrul social este în momentul actual utilizat în programe de educaţie non-formală, incluziune socială sau mediere.

Morile de la Rudăria
Comuna Eftimie Murgu este situată în partea de sud-est a judetului, la 80 km distanta de Reşiţa şi la 40 de kilometri distanţă de Băile Herculane. Aici turiştii pot avea parte de o zi de neuitat. Morile de la Rudăria fac parte din rezervaţia compusă din 22 de mori cu o inestimabilă valoare. Ca să ajungi la sat se poate urma drumul Reşiţa – Caraşova – Bozovici. Se mai poate ajunge si de la Băile Herculane.

Sete de adrenalină

Rafting pe Nera

Ţi s-a spart mingea de fotbal? Te-ai săturat de biliard sau darts? Nu-ţi mai merge bicicleta? Nicio problemă, acum poţi să-ţi testezi curajul. O firmă specializată te invită să-ţi potoleşti setea de adrenalină cu o doză însemnată căpătată la rafting pe Cheile Nerei. Coborârea cu barca pneumatică pe râurile repezi ale Nerei este un mijloc excelent de relaxare, dar şi o distracţie de neuitat.

Enduro la Văliug

asas

Decât să ai o duminică plictisitoare, mai bine îţi iei motorul de enduro şi mergi la Văliug, unde te aşteaptă o pistă amenajată special pentru acest sport. Aşa că, înainte să intri în comună, pe partea stângă, te aşteaptă o porţie bună de distracţie absolut gratuită, fără să distrugi ariile naturale protejate sau să rişti amenzi usturătoare din partea comisarilor de la garda de mediu.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite