Municipiul Caransebeș a devenit, în sfârșit, Oraș Martir
0Parlamentarii au aprobat ieri cu unanimitate de voturi ca municipiul Caransebeş să primească tilul de Oraş Martir. Reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari din Caraş-Severin salută decizia luată la nivel central, mai ales că în ultima perioadă veştile pe care le-au primit de la Guvern au fost deosebit de rele, potrivit liderilor locali.
“Declararea municipiului Oras Martir este un merit al revolutionarilor si al intregii populatii, care pe data de 21 decembrie 1989 au facut din Caransebeș al treilea oras liber de comunism din Romania, dupa Timisoara si Lugoj. Multumesc liderului Revolutiei Draghita Zaharia si presedintelui Asociatiei 21 Decembrie, judecatorului Mihai Radulescu, pentru intreaga documentare tehnica a acestei initiative legislative, cat si domnului senator Raymond Luca, presedintele Comisiei Parlamentare care a depus aceasta Lege. Totodata, le multumesc si celorlalti deputati si senatori din Comisia Parlamentara a Revolutionarilor din Decembrie 1989,membrii ai tuturor formatiunilor politice si minoritati”, a spus edilul șef al Orașului Martir, Marcel Vela.
“S-a luat de mai mult timp în calcul această decizie. Municipiul
Caransebeş îşi merită titlul de Oraş Martir, mai ales că este al treilea
din ţară unde oamenii au ieşit în stradă, după Timişoara şi Lugoj. Au
murit puţini revoluţionari, dar asta nu contează”, a spus Dumitru Alexa,
preşedintele Asociaţiei Luptătorilor şi Revoluţionarilor din
Caraş-Severin. În 1989, la Caransebeş au murit trei persoane, însă
reşiţenii au preluat imediat modelul gugulanilor şi au ieşit şi ei în
stradă ca să îşi strige disperarea şi să îşi ceară drepturile.