Brânza de găinuşă, salata de bureţi de fag şi oţetul de prune, produsele tradiţionale care ar putea să devină brand pentru Caraş-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO agrointeligenta.ro
FOTO agrointeligenta.ro

Producătorii din Caraş-Severin nu au reuşit să înregistreze până acum niciun produs tradiţional din cauza procedurilor extrem de complexe.

Caraş-Severinul este una din zonele în care tradiţia şi obiceiurile încă se mai păstrează. Mai ales în satele din zona Banatului Montan. Paradoxal, la această oră, în acest judeţ nu există nici măcar un produs tradiţional înregistrat şi atestat de către Direcţia Agricolă, instituţia abilitată în aces sens.

Producătorii susţin că atestarea unor produse ca tradiţionale i-ar ajuta foarte mult, pentru că ar putea să le vândă mult mai uşor, atât la târgurile de profil cât şi prin reţelele de supermarketuri care au magazine la noi în ţară, însă birocraţia şi procedurile extrem de complexe îi împiedică.

Situaţia este confirmată şi de specialiştii de la Direcţia Agricolă, care spun că, până în prezent, nu au înregistrat niciun produs tradiţional. “Momentan nu avem. Cel mai greu criteriu de îndeplinit este cel al istoricului reţetei, pentru că nimeni nu prea deţine acest istoric aşa cum îl cere legea. Nu avem nici un produs tradiţional şi nici măcar montan, acolo unde condiţiile ce trebuiesc îndeplinite nu sunt atât de stricte”, spune Adina Bâtea, consilier de specialitate la Direcţia Agricolă Caraş-Severin.

Aceasta a mai precizat că, în trecut, în Caraş-Severin, a existat un singur produs tradiţional înregistrat, dar s-a schimbat legislaţia şi acesta nu mai este atestat. “Am avut un produs atestat ca tradiţional, până în urmă cu câţiva ani, dar s-a schimbat legislaţia şi atunci a trebuit să se refacă toată documentaţia. Este vorba de <<Salata de bureţi de fag>> , care a fost înregistrată de către domnul Mircea Freisz, pe care am înţeles că vrea să o reînregistreze. Ar mai fi produse care pot fi atestate ca tradiţionale, de exemplu, dulceaţa de smochine de la Pojejena. Iar ca produse montane se mai pot înscrie, brânza de găinuşă, care va fi înregistrată ca produs montan, sucuri naturale de fructe, şoncul de munte de la Cornereva, brânza de Cornereva şi altele”, a mai spus Adina Bâtea.

Primarul Mihai Vlădia, de la Rudăria(Eftimie Murgu), spune că vrea să înregistreze pentru comuna sa patru produse tradiţionale şi speră să primească aprobarea autorităţilor.” Noi avem făina de la morile de apă, făina de mălai şi cea de grâu, brânza de găinuşă şi oţetul de prune. Pe 31 august, o să avem o întâlnire la Rudăria, cu un grup de la Ministerul Agriculturii, pentru a discuta aspectele legate de atestarea acestor produse. Mai vrem să făcem o stână tradiţională, pe care să o include în circuitul turistic. Acum mai e o discuţie să vedem cum le înregistrăm, pe primărie sau pe cooperativa de producţie pe care o avem în comună”, spune Vlădia, care speră că, după ce vor fi înregistrate, cele patru produse vor deveni un brand al comunei şi vor putea fi comercializate în întreaga Europă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite