Reşiţenii se bălăcesc la Şură printre gunoaie şi mâl, în timp ce terenul este în litigiu de mai mulţi ani
0Cei care consideră că ştrandul este prea scump pe timp de criză financiară preferă condiţiile de pe malul Lacului Secu, în lupta cu cu căldura.Malul Lacului Secu este plin ochi la fiecare sfârşit de săptămână, în ciuda mizeriei şi a faptului că fostele baze de agrement au fost abandonate.
Lacurile de la marginea oraşului reprezintă poate cea mai bună soluţie pentru reşiţenii care încearcă să fugă de caniculă. Lacul Secu, aflat la doi paşi de cartierul Lend, nu oferă însă chiar cele mai bune condiţii. Oamenii se scaldă în mâl, încing grătarele printre gunoaie şi îşi fac nevoile în boscheţi pentru că, de ani de zile, terenurile de pe malul apei se află în litigiu.
„Primăria a încercat să concesioneze platoul Secu, dar cei de la SC Turist Semenic au precizat că deţin acolo mai multe obiective, cum ar fi toboganul şi câteva utilităţi. Am organizat o licitaţie, dar dânşii au contestat-o şi au împiedicat o amenjare civilizată a zonei”, a precizat primarul Mihai Stepanescu. Obiectivele SC Turist, mijloace de distracţie în urmă cu vreo două decenii, sunt acum nişte ruine şi reprezintă un pericol iminent.