Un bărbat a murit incendiat pe propriul teren, după ce a dat foc vegetației uscate
0Bărbatul, de 80 de ani, se afla pe mirişte împreună cu nevasta sa. Acesta a fost cuprins de flăcări în mijlocul câmpului şi nu a mai reuşit să se salveze. Deşi a fost imediat transportat la spitalul din Oraviţa, bărbatul a decedat.
Incidentul a avut loc în localitatea Chiuchici, din Caraş-Severin. Bărbatul curăţa miriştea împreună cu soţia sa. Aceştia au dat foc câmpului şi, pentru că
flăcările nu au putut fi controlate, bărbatul a ars de fiu. Strigătele femeii au adunat localnici care au venit să îl ajute pe sătean.
La faţa locului au ajuns imediat poliţia şi ambulanţa care l-au transportat de urgenţă la spital, dar acesta nu a mai putut fi salvat.
”În urma cercetării efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului, s-a stabilit că O.Ioan în vârstă de 80 ani, din Petrilova, a mers împreună cu
soţia sa să dea foc vegetaţiei uscate din locul numit Lunca, de pe raza localităţii Ciuchici”, a spus agentul Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al
Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş- Severin.