Reşiţa: Recesiunea a lăsat şantierele deschise fără picior de muncitor
0Oraşul este plin de parcele pe care până acum ar fi trebuit să fie terminate clădiri noi, dar care acum sunt părăsite.
Criza financiară i-a găsit pe mulţi nepregătiţi, iar lucrările au fost sistate. Oraşul este plin acum de şantiere abandonate, iar beneficiarii lucrărilor nu pot anticipa ce se va întâmpla în continuare, dacă proiectul lor va fi dus la bun sfârşit sau se va opri înainte de a fi finalizat.
Planuri date peste cap
„Momentan, luăm o pauză. Nu am anticipat această criză şi traversăm o perioadă mai puţin fastă. Noi nu putem abandona şantierul, pentru că este vorba despre o casă pe care o construiesc pentru familie. Probabil o vom finaliza mai greu, dar nu pot renunţa, mai ales după ce am băgat atâţia bani”, a spus Andrei Ivan. Dezvoltatorii imobiliari refuză să vorbească despre proiectele abandonate, mulţi având deja subcontractate spaţiile pe care şi-au luat angajamentul că le vor construi. Sunt însă şi proiecte de mare anvergură, care sfidează parcă orice criză financiară.
Printre şantierele abandonate se numără fostul restaurant „Trandafirul”, închis în urma unui incendiu puternic, refacerea fiind stopată la finele anului trecut. Nici bisericuţa din parcul din zona poliţiei nu se va finaliza, pentru că primăria plănuieşte realizarea unui biserici de lemn la Ogăşele.
În Centrul Civic sunt şantiere în stadiul de aşteptare. Este şi cazul clădirii de birouri dintre Hotelul Rogge şi Policlinica nouă, lucrările de construcţie demarând în trombă şi stopându-se brusc, la începutul iernii. Şantierul în care s-a investit cel mai mult şi care a fost abandonat prea devreme este cel de la Kilometrul 7, unde ar fi trebuit să fie un parc industrial, un Spital Judeţean de Urgenţe şi un cartier de locuinţe.