Râmnicu Vâlcea: Primăria pune făraşul şi punga în mâinile proprietarilor de câini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii de patrupede din Râmnic vor primi sancţiuni în valoare de 100-500 de lei dacă nu curăţă mizeria lăsată de animale.

Primăria Râmnicului a anunţat că începând de săptămâna viitore va intra în vigoare o hotărâre a consiliului local prin care toţi proprietarii de câini vor fi amendaţi dacă îşi plimbă patrupedul fără să aibă asupra lor punguţă şi făraş. „Nu mi se pare de bun simţ ca cei care iubesc animalele şi le scot la plimbare în oraş, să nu cureţe după ele. De aceea am decis ca proprietarii de câini să aibă lopeţică, găletuşă şi făraş pentru a strânge gunoiul", a declarat Romeo Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. Acesta a mai anunţat că persoanele care nu se conformă acestor reguli în ceea ce priveşte curăţenia oraşului, vor trebui să suporte consecinţele.


Amenzi usturătoare


„Cei care vor fi prinşi că nu respect aceste reguli, vor fi amendaţi. Sancţiunile vor fi cuprinse între 100 şi 500 de lei", a adăugat Romeo Rădulescu. Între timp iubitorii de animale din oraş nu au privit cu ochi buni această măsură. „Noi considerăm că trebuia mai întâi să se amenajeze spaţii speciale pentru a ne putea plimba animale şi de abia apoi să se treacă la sancţiuni", a spus Iulian Puicaru, membru în cadrul Asociaţiei Naţionale de Protecţie a Animalelor. Sunt însă şi persoane care salută această decizie, nemulţumiţi de mizeria făcută de patrupedele vecinilor. „Este o idée foarte bună. Cine iubeşte animalele trebuie să şi cureţe după ele. În faţa blocului, în fiecare dimineaţă găsim mizerie şi nu avem curajul să ne lăsăm nepoţeii să se joace pe acolo pentru că proprietarii de câini din zonă «uită» să cureţe după ce îi plimbă seara", a povestit Mioara Popa (56 ani) din Râmicu Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite