Râmnicu Vâlcea: PORTRET Simona Pozinărea, matematiciana îndrăgostită de ski şi gimnastică
0Iubeşte matematica şi consideră că elevii trebuie încurajaţi să descopere toate tainele acestei discipline. Profesoara este pasionată de ski, dar a practicat şi hanbalul, gimnastica şi baschetul.
NĂSCUTĂ. 4 ianuarie 1967, Rm. Vâlcea.
STUDII. Universitatea Politehnică Bucureşti.
FAMILIE. Căsătorită, are doi copii.
Simona predă matematica la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea şi spune că întotdeauna copiii trebuie motivaţi pentru a face performanţă. „Am încercat mereu să îmbin cele mai noi metode de predare cu jocul sau activităţile didactice. De asemenea, comunicarea este foarte importantă pentru ca elevii să aibă încredere în dascălul lor şi pentru ca ei să prindă curaj", se destănuie profesoara. Încă de mică, Simona a fost un elev silitor, care a făcut performanţă la chimie, dar şi în sport.
Olimpică la chimie şi matematică
„Am încercat să învăţ bine la toate materiile şi în acelaşi timp am făcut şi sport. De la vârsta de 6 ani am mers la gimnastică, iar apoi am jucat handbal şi baschet. În gimnaziu am fost olimpică la chimie, iar pe perioada liceului, am fost olimpică la matematică", îşi aminteşte profesoara Simona Pozinărea. Dascălul afirmă că şi-a dorit apoi să ajungă la catedră urmând exemplul unui profesor foarte drag pe care îl păstrează şi astăzi în amintire. „Pentru mine, profesorul Adrian Ridiche a fost un exemplu de profesionalism, un dascăl cu mult tact care ştia întotdeauna ce să ne spună, nouă elevilor, ca să ne atragă spre tainele chimie, materia pe care o preda", mai spune Simona Pozinărea. Profesoara mai spune că de-a lungul anilor, a pregătii zeci de elevi care au făcut performanţă, mergând la concursuri naţionale şi internaţionale de matematică şi obţinând premii importante. „Majoritatea sunt copii buni, pasionaţi de anumite domenii, dar din păcate, mai sunt şi unii care nu sunt bine orientaţi, iar pentru aceştia şcoala devine mai dificilă", completează Simona.
Pasionată de ski de la 10 ani
Aceasta completează însă că menirea dascălului este aceea de a descoperii ce este mai bun într-un şcolar şi de a-l ajuta să se orinteze în viaţă pe drumul cel mai sigur. „Bineînţeles că orientarea copilului se face în primul rând din familie, dar şi dascălul are un cuvânt important de spus. Părinţii trebuie însă să fie aproape de copiii lor, să discute cu ei, să afle ceea ce îi nemulţumeşte, dar şi ceea ce le place. O mare problemă a sociuetăţii noastre este tocmai această lipsă de comunicare între părinţii şi copiii lor", adaugă Simona Pozonărea. Pentru că încă din copilărie a rămas o împătimită a sporului şi în prezent, Simona adoră să meargă la ski. „Este un sport extraordinar pe care eu îl practic de la vârsta de 10 ani. Am reuşit să îl învăţ şi pe soţul meu şi pe copii să skieze, iar cele mai reuşite vacanţe sunt cele petrecute la munte, pe pârtie", povesteşte dascălul.
Întrebări şi răspunsuri
Care este lucrul pe care elevii dumneavoastră nu trebuie niciodată să îl uite?
Să fie informaţi. Le-am explicat că întotdeauna că un om informat are de câştigat. De asemenea, încerc să îi învăţ matematica combinând diverse modalităţi şi implicându-i în tot felul de sarcini, tocmai pentru a-i face să îndrăgească această materie.
Ce reprezintă un dascăl pentru elevii săi?
Dascălul trebuie să fie un model social, de muncă, dar şi de comportament. Elevii trebuie să aibă încredere în cel de la catedră, dar în acelaşi timp, dascălul trebuie să îşi câştige respectul în faţa elevilor săi.
Ce-ai place
Îi place matematica şi se relaxează uneori rezolvând câte o problmă de algebră. Iubeşte sportul, copiii şi lucrurile frumoase. Îi place să fie mereu la curent cu noutăţile ce apar în învîţământ.
Ce nu-i place
Nu suportă oamenii care nu-şi respectă semenii şi nici pe cei care uită de unde au plecat. De asemenea, nu suportă prsoanele care nu îşi respectă promisiunile.