Şapte prahovence „fac“ legea pe terenul de fotbal FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte fete din Prahova au sfidat prejudecăţile şi arbitrează meciurile de fotbal, cot la cot cu băieţii
Şapte fete din Prahova au sfidat prejudecăţile şi arbitrează meciurile de fotbal, cot la cot cu băieţii

Roxana Bănăseanu, singura prahoveancă arbitru-asistent în Liga a III-a, a reuşit să triumfe într-un domeniu considerat 100% al bărbaţilor, cum este fotbalul. Iar pe urmele ei calcă alte şase fete, la fel de curajoase şi ambiţioase.

Vorbim despre femeile-arbitru din judeţ, care  stăpâne pe cunoştinţele lor şi cu o ambiţie de fier, reuşesc săptămână de săptămână să-i pună „la punct" de fotbalişti. Şi totul într-un context în care sportul cu balonul rotund se desfăşoară sub decorul injuriilor şi al violenţelor, iar la nivel judeţean şi cu o lipsă a fondurilor şi unor baze adecvate.

Roxana Bănăseanu, o învingătoare!

Roxana Bănăseanu, singura prahoveancă arbitru-asistent în Liga a III-a, a intrat într-o lume a bărbaților, cum este considerată cea a fotbalului, încă din liceu când s-a înscris în echipa de fotbal feminin de la Câmpina. În cei patru ani, cât a cochetat cu balonul rotund, a mai fost legitimată la FCM Târgoviște.

A renunțat la acest sport spre finalul liceului, când a fost nevoită să dedice mai mult timp studiului, însă nu a putut sta prea mult pe tușă. Cum a intrat la facultate, în 2002, la îndemnul unui fost fotbalist de la Poiana Câmpina, actual arbitru în Liga județeană, Dragoș Pantilie, a început arbitrajul. Un an mai târziu avea să arbitreze primul ei meci, iar în 2008 a reușit să promoveze în Liga a III-a, întrecându-l astfel pe cel care a îndemnat-o să intre în rândul „cavalerilor fluierului". A fost cel mai bun moment al cariei sale de arbitru-asistent de până acum.

Sportul înseamnă însă și sacrificii. De când a intrat în această lume nu a mai știut ce înseamnă weekend-uri libere, nopți pierdute în cluburi, fiind obligată să se prezinte la meciuri, la care se mai adaugă și orele zilnice de antrenament. „Performanță, fără muncă, dăruire și multe sacrificii nu poți face", susține Roxana Bănăseanu.  

A avut și un moment de cotitură în cariera sa din cauza stării de sănătate. A fost operată la genunchi, intervenție chirugicală despre care părinții ei, nu au ştiut multă vreme. „A fost foarte greu. Am avut noroc cu câțiva colegi de la facultate, care m-au ajutat în acea perioadă. Nu i-am spus mamei, pentru că ea este mai fricoasă și, în mod sigur, mi-ar fi interzis din acel moment să mai arbitrez", ne-a mărturisit Roxana. Jumătate de an nu a putut asista niciun meci, însă imediat cum a avut aprobarea medicului a revenit pe teren.

Arbitrul Roxana Bănăseanu este singura prahoveancă din Liga a III-a (foto: arhivă personală R. Bănăseanu)

Hobby-uri periculoase

Ca model în arbitraj îl are pe Cristi Nica, singurul arbitru prahovean din Liga I cu ecuson FIFA, a cărui performanță vrea să o egaleze. Însă până la a ajunge acolo, speră să treacă în toamnă de examenul de promovare în Liga a II-a.

La cei 28 de ani pe care îi are îi place să trăiască intens, iubește riscul. Pe lângă fotbal, Roxana este pasionată de zbor, un alt hobby care îi dă emoții mamei ei, dar pe care vrea să-l transforme în carieră. Este cursantă, în anul al II-lea la Școala Superioară de Aviație Civilă, iar după terminarea ei va fi pilot pe cursele de linie. Dar până la a ajunge aici a încercat tot ce înseamnă aparat de zbor ultraușor și ușor.

Cine sunt fetele?

Roxana Bănăseanu, Gabriela Bucur, Mădălina Crăciun, Mariana Ene, Diana Bianca Florea,  Alina Năstase şi Andreea Popa sunt persoanele care, dacă în primă fază încântă prin prezenţa lor, ulterior se fac admirate prin curajul, tăria şi fermitatea deciziilor din timpul meciurilor de fotbal.

„Sunt câteva fete, care joacă şi fotbal şi aleargă mult mai bine decât unii băieţi din lotul judeţean. Eu am mare încredere în fetele care sunt acum în arbitrajul prahovean pentru că au potenţial", ne-a declarat Marian Deaconu, preşedintele CJA Prahova.  

Andreea Popa (21 de ani) ia decizii pe teren din 2008. „Microbul" fotbalului îl are de la tatăl ei, care a luat-o la meciuri încă de la vârsta de patru ani. I-a plăcut şi a urmărit cu mare atenţie acest sport, iar în adolescenţă a început să-l şi practice. La 18 ani a renunţat la fotbal în favoarea arbitrajului, iar acum este membru al ligii a IV-a judeţene. Atunci când nu asită la meciuri, Andreea lucrează sau merge la cursurile Facultăţii de Inginerie şi Protecţia Mediului.

Gabriela Bucur (21 ani) a devenit arbitru în martie 2008. Din primăvara lui 2011 oficiază şi la nivelul ligii a patra prahovene. În şcoala generală a practicat atletismul fiind chiar campioană judeţeană. Acum este jucătoare de bază la CS Brazi. În paralel urmează si cursurile Universitatii Petrol-Gaze Ploiesti, la profilul Administraţie Publică.

Mădălina Crăciun (19 ani) este considerată una dintre speranţele arbitrajului prahovean, deşi poartă ecusonul de numai un an. În perioada scursă a reuşit să promoveze în liga a IV-a. Din vara anului trecut evoluează şi pentru CS Brazi. În acelaşi timp, tânăra este şi studentă la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Diana Bianca Florea (19 ani) a avut cea mai rapidă ascensiune în arbitraj. A fost şefa promoţiei 2009 a şcolii de arbitri, promovând în categoriile în primăvara lui 2010 cu cea mai mare nota dintre prahoveni - 9.20. Este şi fotbalistă la CS Smart Bucureşti şi CS Galaxy Ploieşti, dar se dedică şi studiilor, fiind cursantă la  Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Mariana Ene (19 ani) este din Călineşti şi a devenit membră a CJA din 2009. În septembrie, acest an, a reuşit să promoveze la categoria a II-a. A practicat ani buni artele marţiale, motiv pentru care îi sfătuieşte pe suporterii sau jucătorii recalcitranţi să stea departe de ea. În prezent urmează cursurile unei postliceale de asistente medicale.   

Alina Năstase (33 de ani) este decana de vârstă a lotului femin din arbitrajul prahovean. Înainte să ia decizii pe terenul de fotbal a practicat atletismul, pe care l-a abandonat în 1997 de când a devenit membră a CJA Prahova. A avut o serie de întreruperi pentru că între timp a devenit şi mămică, însă această postură a rupt-o doar temporar de lumea „fluieraşilor".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite