Nelu Ploieşteanu îi cântă lui Băsescu “Fetele lu` tata”
0La 60 de ani, Nelu Ploieşteanu se poate mândri că a cântat pentru aproape toţi preşedinţii de după Revoluţie, potrivit click.ro. De câte ori îl prinde la vreo petrecere, Traian Băsescu îi cere cunoscutului lăutar melodia lui de suflet, „Fetele lu' tata", a povestit Ploieşteanu pentru revista "Star".
Lui Traian Băsescu îi place atât de mult muzica lui Ploieşteanu, încât a ajuns să-i înveţe şi repertoriul.
„Lui Traian Băsescu i-am cântat de mai multe ori. Ultima dată când a fost naş la Snagov.De fiecare dată, mă duc la masă la el şi îi cânt. Nu se simte prost, nu face figuri. E un tip de lume, cum se spune la noi.Traian Băsescu îmi cere mereu să îi cânt «Fetele lu' tata». E normal, de altfel are două fete", a declarat maestrul într-un interviu acordat revistei Star.
Ploieşteanu a dezvăluit că preşedintele nu i-a oferit niciodată bani pe dedicaţii. „Bani? Nu, nu mi-a dat niciodată şi nici nu cred că aş fi luat! Pentru mine e o onoare să le cânt, cum să pretind bani?", a dezvăluit maestrul.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!