Părtinire. Poluatorii „veghează“ pentru ploieşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de ploieşteni deranjaţi de disconfortul creat de mirosurile pestilenţiale de gaze au anunţat, duminică, la 112, că aerul din centrul oraşului este irespirabil. Deşi poluarea de duminică a fost evidentă, autorităţile iau apărarea vinovatului şi spun că nu l-au identificat.

În urma analizei valorilor afişate de către staţia de monitorizare a aerului din Piaţa Victoriei, s-a constatat că indicatorul de benzen depăşise cu aproape şase ori limita normală.

Astfel, la ora 7.05, staţia amplasată în Piaţa Victoriei din Ploieşti a înregistrat o depăşire la benzen cu o valoare de 28,54 micrograme pe metru cub, în condiţiile în care valoarea limită de emisie pentru benzen, ca medie anuală, este de 5 micrograme pe metru cub. La ora 11.00 valoarea înregistrată era tot mare, respectiv de 10,88 micrograme pe metru cub.

Imediat după avalanşa de sesizări, în cursul zilei de duminică, Gabriel Hornoiu, subprefectul de Prahova, lansa ipoteza conform căreia „principalul suspect este rafinăria Petrotel Lukoil, mai ales că direcţia vântului era dinspre est înspre centrul oraşului şi că cei de la rafinărie au avut o întrerupere de faclă".

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, nu au fost raportate cazuri de persoane care să fi solicitat ajutor medical pentru fenomene de tip iritativ sau intoxicaţii datorate unor depăşiri ale valorilor de gaze cum ar fi benzen sau hidrogen sulfurat.

Instalaţiile Lukoil, în revizie

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Prahova au verificat  producătorul de carburant. Ajunşi în incinta SC Petrotel -Lukoil S.A aceştia au constatat că intalaţiile din cadrul rafinăriei erau oprite pentru revizie. Abia după producerea incidentului, oficialii Lukoil au anunţat ca au înregistrat o defecţiune, care, din unele surse, se pare că a avut loc la o instalaţie de evacuare a gazelor.

Ieri, reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, au informat prin intermediul unei conferinţe de presă, că, deocamdată, nu se cunoaşte poluatorul. „Evenimentul care s-a produs este îngrijorător şi putea avea urmări grave asupra sănătăţii populaţiei, ca de exemplu, iritarea căilor respiratorii, agravarea unor afacţiuni cronice şi stări de leşin. Trebuia făcută o campanie de prevenire, astfel încât oamenii să-şi închidă geamurile şi să nu iasă din case", a declarat medicul Cristian Vintilescu, directorul DSP Prahova.  Dacă va fi găsit vinovată, societatea Lukoil va primi o amendă cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite