20 de milioane de euro pentru a scoate cartierul ploieştean Mitică Apostol din Evul Mediu
0Autorităţile ploieştene au aprobat în această săptămâna patru proiecte, în valoare totală de peste 20 de milioane de euro, pentru modernizarea cartierului Mitică Apostol
Unul din cartierele Ploieştiului rămase mult în urmă din punct de vedere al condiţiilor de trai, Mitică Apostol va intra într-un proiect amplu de modernizare, care prevede extinderea alimentării cu apă potabilă, canalizarea şoselelor şi asfaltarea a 22 de „uliţe".
Consilierii locali au aprobat, miercuri, patru proiecte de hotărâre care vizează modernizarea acestui cartier. Suma alocată este de 87,8 milioane de lei, echivalentul a mai bine de 20 de milioane de euro. Lucrările vizează asfaltarea a 22 de străzi, în două etape, respectiv introducerea a 14,5 kilometri de conducte de apă şi peste 36 de kilometri de reţea de canalizare.
Ploieştenii care locuiesc în acest cartier, câteva sute de familii, au primit vestea cu reticenţă. După o viaţă-ntreagă în care au fost lăsaţi la coadă de autorităţile locale, oamenilor le vine foarte greu să mai creadă veştile venite dinspre Palatul Administrativ.
Cu trei secole în urmă
Cartierul este situat la aproximativ patru kilometri de Gara de Vest a Ploieştiului, „peste drum" de oraşul propriu-zis, de care e despărţit prin DN1. Din acest motiv, când merg în Mitică Apostol, mulţi taximetrişti practică tariful de extra-urban. De asemenea, mai mulţi localnici care veneau cu maşinile în centru au fost amendaţi, pentru c-au fost prinşi circulând fără rovinietă pe sectorul de drum naţional care se suprapune Centurii de Vest a oraşului. Oamenii au contestat amenzile de 250 de lei, motivând că legea le dă voie să circule în interiorul municipiului reşedinţă de judeţ dacă sunt riverani.
Click pe imagini pentru fotogalerie
În interiorul cartierului, condiţiile sunt, cu puţină indulgenţă, comparabile cu cele de la ţară. Apa la robinet a fost descoperită abia de câţiva ani şi numai în câteva gospodării. În cea mai mare parte a cartierului, localnicii nu au apă curentă. Ei îşi umplu găleţile de la pompe sau se suie binişor pe biciclete, cu bidoanele din plastic agăţate pe portbagaj, în căutarea vreunui vecin mai darnic la robinet. La fel este şi situaţia gazelor naturale, care au fost trase doar pe câteva străzi, primele cum venim dinspre DN1.
Uliţele n-au fost asfaltate niciodată, iar fiecare ploaie îi obligă pe localnici să meargă prin noroaie până la rată. Autobuzul 39 opreşte aici din oră în oră, lucru realizat după insistenţe de ani buni ale ploieştenilor din cartier. Două dintre uliţe au fost propuse să fie transformate în bulevarde. Oamenii susţin chiar că, în anumite planuri pe care le-au primit de la Primărie, străzile respective au acest statut. Marea „mândrie" este Bulevardul Energiei, o stradă ceva mai lată decât restul, pe marginea căreia au fost înfipţi stâlpi de iluminat public. Lucru inutil, pentru că, ani buni, Bulevardul Energiei n-a avut energie electircă. Celălalt bulevard promis este pe „strada Răchitei", şi ea un pic mai lată decât restul. Şoseaua începe şi se termină în câmp.
„Ne rugăm de cei de la Primărie de foarte multă vreme să ne facă măcar trotuarele şi străzile. Nu avem asfalt, nici canalizare. E mai mare ruşinea, trebuie să ne ştergem pe picioare de noroi când ne urcăm în autobuz să mergem în oraş. Nici măcar o roabă de pietriş n-au băgat. Am mai nivelat noi strada", s-a plâns Dumitru Paraschiv, unul dintre ploieştenii care locuiesc aici. „Ne chinuim foarte tare aici. Au promis că vor asfalta cartierul, ceea ce s-a cam uitat, după cum arată lucrurile. Am auzit acum că Primăria vrea să bage canalizare. Aşteptăm cu toţii să vedem dacă se ţin de cuvânt autorităţile", ne-a spus şi Nicoleta, o mamă care se chinuie să împingă pe uliţe căruciorul micuţului.
„Zona are potenţial imobiliar, nu şi utilităţi"
În ultimii ani, mai multe vile s-au ridicat în Mitică Apostol, pe străzi unde încă n-au fost trase utilităţile. „N-avem nimic, nici apă, nici scurgere, eu n-am nici măcar curent. Lucrez la casă de şase ani, puţin câte puţin, după posibilităţi. Oricum, nu-i nicio grabă s-o termin, pentru că tot nu aş putea să mă mut în ea", ne-a mărturisit Adrian Olaru. „Un alt lucru neplăcut este că şcoala este doar pentru clasele I-IV. Este foarte greu, pentru că trebuie să duc copiii mici în fiecare zi în oraş. Dacă ar fi fost măcar până la clasa a VIII-a era mult mai simplu", s-a plâns şi Cezar Ciubotaru.
„Apă e pe-acolo", ne indică un alt locuitor al cartierului, arătând cu degetul la vreo trei-patru sute de metri distanţă de casa lui. „Gazele au ajuns până la două străzi mai încolo. S-au pietruit şi asfaltat străzile la Chiojd şi prin alte cătunuri şi la noi, în Ploieşti, nu se poate. Strada pe care locuiesc este una principală, aici sunt şcoala şi grădiniţa", a adăugat bărbatul, Florea Iordache.
„Zona este foarte liniştită, are un mare potenţial imobiliar. Deşi suntem mai aproape de Brazi decât cei din restul oraşului, direcţia vântului face ca mirosurile şi fumul de la furnale să ne ocolească. Sunt foarte multe terenuri lăsate pârloagă, pe care Primăria le-ar putea vinde dacă ar exista utilităţi", este de părere şi Vasile Grigorescu. Acesta a mai dezvăluit, totuşi, câteva dintre problemele cartierului: „Curentul se întrerupe mereu. Nu e zi să nu cadă măcar de două ori. De asemenea, astă vară, avioanele de la aerodromul din Sterjnic treceau pe deasupra caselor noastre până la 1.00 noaptea. Am sunat la 112 şi la Primărie. Am înţeles c-au trimis Garda de Mediu să facă măsurători, dar nu s-a schimbat nimic".
22 de străzi asfaltate
Străzile incluse în proiect sunt Paltinului, Lăstunului, Trestioarei, Energiei, Ferigii, Mierlei, Acvilei, Viilor, Plutelor, Delfinului, Brânduşelor, Fluturilor, Ciocârliei, Răchitei, Canarului, Gaterului, Cerbului, Prigoriei, Violetelor, Cetinei, plus un drum de exploatare şi unul de acces.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: