BIZAR: Sute de peşti au fost găsiţi morţi într-un lac din judeţul Prahova
0Câteva sute de peşti, o parte dintre ei crapi cu dimensiuni demne de trofee, au fost găsiţi morţi în lacul din comuna prahoveană Brebu. Primăria dă vina pe neglijenţa administratorilor bălţii
Sute de peşti morţi au fost descoperiţi zilele acestea plutind pe lacul din comuna Brebu, informează max-media.ro. Misterul a fost explicat de primarul localităţii, Dumitru Comăniţă, care susţine că peştii ar fi murit asfixiaţi pentru că administratorul bălţii, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor - filiala Câmpina, nu s-a îngrijit să spargă gheaţa formată pe lac în perioada geroasă. „Odată cu încălzirea vremii s-a topit şi gheaţa, aşa că au ieşit la suprafaţă sute de peşti morţi. N-au avut oxigen, pentru că nimeni nu a făcut măcar o copcă în gheaţă. Sunt numai crapi mari de 10 - 20 de kilograme. Acum pescarii adună peştii morţi pentru a se evita poluarea lacului", a precizat primarul din Brenu, citat de aceeaşi publicaţie.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!