România lucrului prost făcut: sală de spectacole realizată greşit şi plătită întâi cu bani europeni, apoi de la bugetul local
0Anul trecut, la Piteşti a fost inaugurat un „centru multifuncţional“ care a costat 6,2 milioane lei, mare parte din sumă provenind din fonduri europene. Centrul, unde în principal au loc concertele Filarmonicii Piteşti, a avut grave nereguli de proiectare, a căror remediere a costat Primăria Piteşti 60.000 de euro.
Contractul de finanţare pentru Centrul multifuncţional de la Piteşti a fost semnat pe 29 ianuarie 2013, iar lucrările ar fi trebuit terminate pe 29 decembrie 2015. Numai că centrul nu a fost gata la data stabilită, întrucât constructorul nu a respectat termenele din contract, iar Primăria Piteşti risca să plătească penalizări grele din bugetul local din cauza întârzierilor.
Salvarea a venit de la Uniunea Europeană, care a decis să acorde o prelungire a termenului de finalizare pentru mai multe proiecte, până în iunie 2016. Primarul Cornel Ionică a decis să îl inaugureze pentru presa locală pe 11 mai 2016, deşi recepţia lucrărilor s-a făcut de abia pe 8 iunie 2016. Reamintim că pe 6 mai 2016 a început şi campania electorală pentru alegerile locale, iar Cornel Ionică a candidat pentru fotoliul de primar, fotoliu pe care l-a şi câştigat.
Surpriza a venit după recepţia lucrărilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş nu a acordat avizul de securitate la incendiu, pompierii constatând 19 deficienţe, în frunte cu uşile de la etaj şi de la mansardă ce se deschideau în interior şi nu în exterior, aşa cum era normal.
O altă problemă: la doar un metru de uşile de ieşire de la parter fuseseră puse balustrade ce ar fi făcut blocat spectatorii în cazul unei evacuări de urgenţă.
Însă cea mai mare problemă a fost faptul că accesul la subsol şi la centrala termică de acolo se făcea direct de pe scenă, printr-o trapă minusculă şi o scară şubredă. În cazul necesităţii unei intervenţii, pompierii ar fi trebuit să intervină exact prin scena unde artiştii Filarmonicii îşi desfăşoară activitatea, printr-o trapă. „Accesul spre subsol e foarte greu, dacă ar fi să aproximez dimensiunea trapei ea ar avea cam 1,3 m lungime cu 0,8 m lăţime, adică un spaţiu foarte mic. Cum pot interveni pompierii în acest caz?“, se întreba retoric la vremea respectivă directorul Filarmonicii Piteşti, Jean Dumitraşcu.
Florea Crânguş, directorul firmei de proiectare, dă vina pe Primăria Piteşti: „Aşa a fost proiectul iniţial. Era o intrare prin exterior, dar au zis că nu o mai ţinem pe aia, că erau ocupaţi 5-6 metri din trotuar şi intrau în terenuri private. Facem intrare prin scenă. Nu e problemă că se intră foarte greu la centrală, dar nu se putea face intrarea din afară, pentru că nu aveam spaţiu“. Deşi era beneficiarul lucrării, Primăria Piteşti nu a intervenit pentru a se remedia neregulile înainte de finalizarea proiectului.
Şi cum în septembrie 2016 era programată deschiderea stagiunii Filarmonicii Piteşti, Primăria a trebuit să aloce bani pentru remedierea problemelor. Costul s-a ridicat la 265.470 de lei (aproape 60.000 de euro), bani alocaţi din bugetul local. Pentru deschiderea stagiunii Filarmonicii au fost realizate următoarele lucrări: inversarea sensurilor uşilor de la etajul unu şi doi, construirea evacuărilor de la parter prin extinderea unei scări şi montarea plăcilor ceramice şi a balustradei, respectiv acţionarea trapelor existente din tavan cu deschidere manuală sau electrică.
La începutul acestui an au fost finalizate şi celelalte lucrări pentru obţinerea autorizaţiei ISU: montarea a opt trape de fum în laterala holurilor, montarea a două tubulaturi de PVC 200 cu grile de aerisire şi ventilator, construirea unei scări metalice pentru accesul facil la subsol, faţă de cea de lemn existentă, construirea a două ferestre pe casa scării, montarea unei cortine din material textil la evacuarea de pe scenă, refacerea sistemului de detecţie şi semnalizarea la incendiu, montarea unei grile de aerisire la parterul clădirii, montarea a două uşi pline similare celor existente şi înlocuirea tăbliilor de sticlă cu unele de lemn.
Înghesuiţi pe scenă
La deschiderea stagiunii Filarmonicii Piteşti din toamna trecută, numeroşii spectatori prezenţi au mai remarcat şi alte nereguli: scena este una extrem de mică, zecile de instrumentişti fiind nevoiţi să stea înghesuiţi. De asemenea, scena este foarte înaltă, panta de înclinare a sălii este foarte mică, iar vizibilitatea de la etaj este una precară.
Balustrada pusă la etaj este mai mult „de decor“ şi face ca spectatorii aflaţi la parter să vadă „dedesubturile“ doamnelor şi domnişoarelor de pe primul rând. Legat de neregulile remediate privind securitatea la incendii, primarul Cornel Ionică dă vina pe schimbarea legislaţiei: „În 2009, atunci când cei de la ISU au dat avizul pentru proiectare, nu a fost nicio problemă. După tragedia de la Colectiv, s-au schimbat toate procedurile şi avizările pentru securitate la incendii.“ Totuşi, uşile cu deschidere în interior, balustradele din faţa uşilor de deschidere, lipsa unei grile de aerisire şi accesul la subsol direct de pe scenă reprezentau probleme grave, indiferent de modificările legislaţiei.
Legat de scena extrem de mică, de vizibilitatea redusă de la etaj şi de balustradele făcute prost, primarul Cornel Ionică spune: „Eu nu mă iau după vocile care vin cu tot felul de comentarii. A fost un proiect avizat şi respectat întocmai. Nu pot să îmi dau eu cu părerea. Oricum, timp de cinci ani de zile de la finalizare, până la evaluarea proiectului, nu mai putem face modificări, pentru că Uniunea Europeană ne ia banii înapoi.“ De asemenea, de jur-împrejurul „centrului multifuncţional“ din Piteşti sunt doar vreo 40 de locuri de parcare, în condiţiile în care sala are 400 de locuri.