Patru persoane duse la audieri în cazul unui bloc ridicat ilegal în Piteşti. Proprietarul ceruse aprobare doar pentru o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul ilegal din Piteşti va fi demolat FOTO: Primăria Piteşti
Blocul ilegal din Piteşti va fi demolat FOTO: Primăria Piteşti

A făcut vâlvă acum mai bine de o săptămână cazul primului bloc ridicat ilegal la Piteşti şi care va fi demolat. Dezvoltatorul imobiliar ceruse autorizaţie iniţial doar pentru o casă, însă până la urmă a făcut un bloc, fără vreo aprobare, lucrările fiind ilegale. Poliţia Argeş a dus patru persoane la audieri luni 22 noiembrie, acestea fiind cercetate pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Printre cele patru persoane duse la audieri se numără şi un angajat al Primăriei Piteşti. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş şi luptătorilor ServiciuluI Pentru Acţiuni Speciale, au efectuat şase percheziţii în dimineaţa zilei de 22 noiembrie, dintre care patru în Piteşti, una în Moşoaia şi una în Bradu, la sediul Primăriei Piteşti şi sediile unor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele celor patru persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2021, ca urmare a cererii formulată de o societate comercială, cu sediul în comuna Moşoaia, reprezentată de un bărbat de 45 de ani, din Moşoaia, reprezentantul Primăriei Piteşti a eliberat investitorului imobiliar o autorizaţie de construire vizând o vilă cu două etaje în municipiul Piteşti.

Deşi obiectivul de investiţii, aprobat spre construire, trebuia fie doar o casă, ulterior realizării construcţiei, reprezentantul societăţii investitoare, ca membru al comisiei de recepţie, alături de reprezentantul Primăriei Piteşti care a emis autorizaţia de construire şi un specialist în domeniul lucrărilor de construcţii, cu participarea reprezentantului executantului şi al proiectantului, au admis, necorespunzător, recepţia la terminarea lucrărilor vizate, deşi acestea fuseseră realizate pe alt regim de înălţime decât cel autorizat şi prin depăşirea numărului de locuri de parcare alocate. Concret, dezvoltatorul imobiliar a realizat un bloc cu trei etaje în locul vilei.

În cursul zilei de 22 noiembrie, Poliţia Argeş va stabili măsurile ce vor fi luate împotriva celor patru persoane.

Vă mai recomandăm şi:

Primăria Sectorului 1 a câştigat în instanţă demolarea a 100 de construcţii ilegale. Clotilde Armand: Această listă evoluează

VIDEO Deputatul Slusari a blocat drumul de acces la cariera Micăuţi: „Am venit să oprim dezmăţul”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite