Madrid: Viva la vida! Cum să ai parte de un concediu de neuitat fără să plăteşti prea mulţi bani
0
O escapadă de patru-cinci zile la Madrid este o experienţă care combină ritmurile, pasiunea şi gusturile, fără prea multă cheltuială.
Am ales să zburăm cu Ryanair, care operează pe ruta Bucureşti-Madrid din septembrie 2014. Dacă faci rezervarea din timp, cu cel puţin două luni înainte, preţul unui bilet este sub 100 de euro şi include şi un bagaj de cală de 15 kilograme la două persoane. În plus, fiecare pasager are dreptul gratuit la un bagaj de mână de 10 kilograme.
Surprizele plăcute la Madrid au început la miezul nopţii, când am şi aterizat la aeroportul Barajas. La nici 10 minute după aterizare, ne-am şi recuperat bagajele, o viteză nemaintâlnită pe aeroporturile europene unde ne-au mai purtat paşii şi... avioanele. Cum era foarte târziu şi oboseala după un zbor de trei ore şi jumătate se simţea din plin, am ales să luăm două taxiuri. Şi asta pentru că ne documentasem înainte temeinic şi aflasem că preţul pentru o cursă cu taxiul de la aeroport până oriunde în centrul Madridului este fix: 30 de euro. Iar dacă eşti în grup, e chiar foarte rentabil. Şi asta în condiţiile în care preţul unui bilet de metrou (care circulă până la ora 1.30 dimineaţa) de la Barajas până în centru este, în funcţie de unde cobori, între 4,5 şi 5 euro de persoană.
În Madrid, toate taxiurile autorizate sunt albe şi au o bandă roşie transversală pe ambele părţi. Plus că toate miile de taxiuri din Madrid sunt impecabil de curate la orice oră, de parcă ar avea cine ştie ce spălătorie mobilă camuflată în portbagaj.
55 de euro pe noapte în cel mai luxos cartier
Apropo de ritmul de viaţă delicios de nebunesc al spaniolilor, ne-am „contaminat“ cu el încă din taxi. Şoferul nostru, Diego, un tânăr de 30 de ani, mare fan al lui Atlético Madrid, s-a întrecut cu celălalt taxi în care se aflau prietenii noştri ascultând tot timpul un rap spaniol tocmai bun pentru a alunga liniştea nopţii. A câştigat taxiul nostru, însă oricum nici nu mai conta clasamentul: buna dispoziţie deja se instalase.
De la aeroportul Barajas până la locul cazării noastre – Apartamentos Juan Bravo – sunt aproximativ 12 kilometri. Iar Apartamentos Juan Bravo – în fapt un complex de studiouri situat în cartierul Salamanca, cel mai luxos din Madrid – ni s-a părut alegerea ideală. Şi nu a fost scump deloc: 55 de euro pe noapte pentru un studio mai mult decât confortabil de 28 de metri pătraţi, în care ai şi chicinetă, inclusiv tacâmuri şi farfurii, două paturi foarte confortabile, plus zonă de relaxare cu canapea şi masă cu trei scaune. Poziţia complexului e ideală: e vizavi de staţia de metrou Diego de Leon şi are un supermarket chiar lângă ieşire.
Zona în care am stat are multe cafenele şi localuri încântătoare în apropiere. Ca să nu mai vorbim de faptul că Apartamentos Juan Bravo e la nici treizeci de minute de mers pe jos de centrul oraşului.
Oraşul pensionarelor fericite
Că Madridul e un oraş ieftin ne-am convins încă de la micul dejun, luat în drum spre obiectivele pe care le aveam în planul făcut în cele mai mici detalii. Am oprit la un mic local foarte popular – Antigua Churreria (pe strada Calle del Conde de Penalver nr. 32), unde consumaţia a fost mai ieftină decât în România. De lângă obligatoria cafea nu au lipsit tortilla (omleta tradiţională spaniolă cu ceapă, cartofi şi ou) şi mai ales churros, nişte fâşii de aluat dulce care se înmoaie în ciocolată caldă. Preţul consumaţiei pentru opt persoane: 28 de euro.
Până la primul şi cel mai îndepărtat obiectiv al nostru – Palacio Real –erau vreo 5 kilometri şi jumătate. Distanţă pe care am parcurs-o fără grabă în aproximativ o oră şi jumătate, timp în care am făcut destule pauze de admirat traseul. Am poposit şi în parcul Retiro – cel mai mare din Madrid – unde sâmbătă dimineaţa, la ora 10.00 puteai vedea sute de localnici de toate vârstele ce îşi începeau ziua cu o tură de jogging. Şi cum parcul e imens, cu alei ce se întind pe kilometri întregi, o alergare pe aici e o provocare. Dar şi o bucurie, cu atâta verdeaţă de jur împrejur. Seara, parcul Retiro e un furnicar minunat, cu mii de oameni care se plimbă, aleargă, se dau cu bărcile sau stau la terase.
La vastul şi somptuosul Palacio Real, intrarea costă 10 euro, iar dacă ajungi acolo miercurea, intrarea e gratuită. În palatul ce degajă multă opulenţă, impresionează sala tronului în purpuriu şi auriu, colecţia extraordinară de instrumente muzicale, inclusiv viori Stradivarius şi mai ales – aici e o părere subiectivă – Armureria Regală, în care sunt arme şi armuri regale. Pentru a vizita palatul, o oră-o oră şi jumătate sunt absolut suficiente.
Şi cum după o vizită preţioasă merge o masă sănătoasă, am rătăcit benevol printre străduţele aflate în zona dintre Palacio Real şi Plaza del Sol preţ de câteva minute în căutarea unui restaurant fără nimic turistic în el, dar plin de farmec local. Şi l-am găsit: El Zagal (în traducere, „Ciobănaşul“). Un local aflat la doi paşi de Monasterio de las Descalzas Reales, cea mai cunoscută clădire religioasă din Madrid. La El Zagal te cuceresc din prima buna dispoziţie a spaniolilor ce mănâncă acolo, aromele îmbietoare ale preparatelor şi mai ales şarmul inefabil echivalent cu o dragoste la prima vedere a localului. Am mers la etaj şi ne-am felicitat pentru alegere. În stânga şi în dreapta noastră, la două mese mari, erau zeci de pensionare ce râdeau, beau vin roşu şi trăiau bucuria clipei fără niciun rabat. Iar atmosfera asta am văzut-o şi în alte zile şi în alte locuri. Probabil că Madrid e oraşul pensionarelor fericite. În acelaşi timp, Madridul e un oraş foarte elegant şi romantic, pe care îl poţi savura fie şi numai dacă te plimbi agale pe străzile sale cu clădiri superbe.
Apropo de fericire, contribuie şi preţul meniului zilei la El Zagal: 13 euro, preţ ce include două feluri de mâncare, desert şi băutură la alegere (bere, vin sau apă). Plus, din partea casei, şi un lichior din plante sau o cremă de whisky.
Chelner de Bucureşti cu accent de Madrid
La Monasterio de Las Descalzas Reales eşti copleşit de numărul mare de obiecte de artă, în frunte cu tablourile pictate de Tiţian, Caravaggio, Pieter Bruegel cel Bătrân, Zurbarán şi Rubens. Biletul de intrare costă 6 euro, iar intrarea e liberă miercurea pentru cetăţenii UE. Şi, ca un paradox citadin, chiar lângă mănăstirea liniştită e complexul comercial El Corte Ingles, unde agitaţia cumpărăturilor e la ea acasă şi unde agorafobii nu au ce căuta. Puţin mai încolo, la zece minute de mers pe jos, altă agitaţie, cea din Plaza del Sol, unde actorii principali sunt zecile de persoane costumate în personaje din desene animate şi care pentru 1 euro sau mai mulţi se pozează cu doritorii.
În drumul nostru înapoi spre garsonieră, am făcut şi un popas la o cafenea aflată pe o străduţă chiar lângă Plaza de Cibeles. Şi – surpriză! – am dat peste Mihail, dar nu cel care spune „Mă ucide ea“ ci altul, care ne-a spus în româneşte: „Bună seara! Cu ce vă servesc?“. Mihail e un bucureştean simpatic stabilit în capitala Spaniei de mai mulţi ani, iar vechimea madrilenă se simte şi în modul în care vorbeşte spaniola. Mai că-l poţi confunda cu un localnic.
La Prado, intrarea e gratuită după-amiaza
Am început a doua zi a periplului madrilen la Prado, cel mai mare muzeu al Spaniei. Cu 8.600 de tablouri, multe dintre ele capodopere, Prado e un „must see“ pentru orice iubitor de artă. Iar preţul dragostei pentru pictură e 14 euro de persoană. Dacă ajungi după-amiaza, între orele 18.00 şi 20.00, de marţi până sâmbătă şi duminica între 17.00 şi 19.00, ai intrare liberă. În orice caz, Prado face toţi banii, până la ultimul euro, şi ai nevoie de cel puţin trei ore ca să vezi minunile de acolo. În Prado se află cele mai mari colecţii de lucrări ale spaniolilor Diego Velázquez şi Francisco Goya (inclusiv celebrele „Maya vestida“ şi „Maya desnuda“), precum şi ale lui Hieronymus Bosch (favoritul Regelui Filip al II-lea al Spaniei). Muzeul expune o serie de colecţii extrem de valoroase semnate El Greco, Peter Paul Rubens, Rafael, Tiţian, Bartolomé Esteban Murillo. Lucrări ale lui Botticelli, Caravaggio, Albrecht Dürer, Rembrandt, Veronese şi mulţi alţii sunt de asemenea de văzut în Prado.
Un sfat: înainte de a începe explorarea muzeului Prado, luaţi-vă un plan al muzeului, e gratuit şi are hărţi cu toate etajele şi locurile unde se află cele mai importante tablouri. ;
Cafeneaua unde poţi plăti cu cărţi în loc de bani
În localul cu mult şarm intitulat La Casa de la Cerveza şi aflat la nici 50 de metri de Apartamentos Juan Bravo, se poate plăti şi cu cărţi în loc de bani: o carte face cât o bere sau un Martini. Original, nu? Şi sunt şi cărţi bune lăsate aici de dragul unei băuturi: printre altele, un roman de John le Carré şi „Moby Dick“ a lui Melville. Ne bem cafeaua mai încet ca niciodată. Tragem de timp. De timpul ăsta al fericirii petrecut în Madrid cu oameni dragi.
Toledo, oraşul superlativelor
Într-o perioadă în care cuvinte ca „terorism“ şi „atentate“ tind să devină din ce în ce mai uzitate, Madridul mi s-a părut un oraş sigur, un oraş în care am văzut foarte puţini imigranţi şi aproape nicio faţă dubioasă. În acelaşi timp, trebuie spus că în zonele aglomerate din oraş sunt tot timpul patrule de poliţie. Iar sentimentul de siguranţă l-am avut şi în a treia zi a excursiei, când am ales să vizităm unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Spaniei, faimosul Toledo, aflat la 70 de kilometri de Madrid.
Biletul de metrou de la staţia Diego de Leon până la gara Atocha, de unde se poate pleca spre Toledo, costă 1,7 euro de persoană. Iar gara Atocha este – la mai bine de 12 ani de la atentate – unul dintre cele mai sigure locuri din Spania. Asta şi pentru că după ce ai cumpărat biletul spre Toledo (care costă 20,6 euro dus-întors), treci prin filtre de securitate exact ca în aeroport înainte de a putea ajunge pe peroane. Gara Atocha în sine e un obiectiv foarte interesant, cu o grădină botanică superbă, cu câteva zeci de ţestoase şi cu multe magazine interesante. Un mini-oraş în oraş.
Experienţa călătoriei cu trenul în Spania e una fascinantă şi o recomand oricui. Trenurile RENFE (compania de căi ferate spaniolă) sunt printre cele mai moderne şi confortabile din Europa, iar de viteză ce să mai vorbim: distanţa între Madrid şi Toledo o parcurgi în doar 33 de minute.
Catedrala din Toledo, printre cele mai frumoase din lume
Gara din Toledo, în stil neo-mudejar, e pur şi simplu fascinantă. Şi asta pentru că te duce imediat cu gândul la influenţa maură, cu ornamentele specifice. Gara a fost finalizată acum aproape o sută de ani şi a fost declarată clădire de patrimoniu. La începutul secolului XXI, a fost restaurată.
Şi drumul până în oraşul vechi are un farmec special şi cu fiecare pas, ai senzaţia că te întorci în istorie. Poţi lua şi un autobuz (linia 5, costă 1,4 euro până în centru), dar cel mai plăcut e să mergi la pas, să treci peste superbul pod Alcántara (construit de împăratul roman Traian), să urci câteva sute de trepte şi apoi să intri parcă în alte vremuri, cu clădiri din Evul Mediu, magazine cu armuri şi celebrele săbii de Toledo, cu localnici liniştiţi şi străduţe cu piatră cubică. Întregul oraş a fost declarat monument de către statul spaniol, fiind interzise orice fel de construcţii moderne.
Durează mai bine de 30 de minute până ajungi la cel mai important obiectiv din Toledo, dar merită. Catedrala din Toledo, construită pe parcursul a nu mai puţin de 267 de ani (începând din 1226), merită toate superlativele, este pur şi simplu fabuloasă. Prima surpriză: cele 800 de ferestre cu vitralii. Stranele corului sunt adevărate capodopere, sculptate cu fiare mitice şi scene de luptă inspirate din cucerirea Granadei. În spatele altarului este o atracţie arhitecturală excelentă, „El Transparente“ (1732). Această nebunie barocă a fost creată de Narciso Tomé pentru a permite luminii să pătrundă prin tavan şi să ilumineze tabernaculul. Trebuie să-ţi laşi mult capul pe spate pentru a admira incredibilele garguie sculptate de pe cupolă. Şi catapeteasma altarului înălţat e o minunăţie: o sculptură policromă de proporţii gigantice înfăţişând scene din viaţa lui Iisus. Însă cele mai mari surprize sunt sacristia şi muzeul, galerii de artă în sine ce adăpostesc tablouri-capodopere de El Greco, Goya, Velasquez, Rafael şi Tiţian. O încântare este şi grădina interioară a catedralei. Preţul vizitării acestei minunăţii: 8 euro.
Moscheea de o mie de ani
La ieşirea din catedrală suntem abordaţi de un spaniol cu barbă, care ne întreabă de unde suntem şi ne recomandă – dacă avem timp – să vizităm o biserică lângă care se află şi un atelier de artizanat. „E la cinci minute de aici“, ne spune fără să insiste. Îl urmăm mânaţi de un impuls instantaneu şi nu regretăm. Ajungem dincolo de nişte ziduri în curtea unei case vechi de sute de ani, coborâm câteva trepte şi ajungem într-un atelier unde trei meşteri – dintre care unul nu are mai mult de 20 de ani – fac bijuterii manual, fie pandantive, fie cercei, fie brăţări. E o muncă de mare migală, dar rezultatele lasă doamnele de lângă noi cu gura căscată. Cârcotaşi din fire – o fi vreo meteahnă balcanică – ne gândim că preţurile bijuteriilor sunt cam ridicate. Da’ de unde! Sunt între 9 şi 30 de euro.
După mici cumpărături inevitabile, ajungem la Biserica Santo Tomé, ce adăposteşte capodopera lui El Greco „Înmormântarea contelui de Orgaz“. Biserica în sine e micuţă, dar tabloul e ceva special. Preţul biletului? 2,5 euro. Acelaşi preţ îl plătim şi pentru a intra la Mezquita del Cristo de la Luz. Moscheea reprezintă singura clădire islamică păstrată în Toledo şi are peste 1.000 de ani vechime. Moscheea în sine nu e o mare atracţie, dar grădina din
curte e superbă. Plus că dacă mai faci doi paşi şi ajungi la zidul înconjurător, ai o panoramă ce chiar face toţi banii.
Un cântăreţ la ţambal în metrou
În metrou, pe drumul de întoarcere de la gara Atocha la staţia Diego Leon, am dat peste un conaţional. Un tânăr cu un ţambal şi pălărie à la Michael Jackson, care a cântat de mama focului o melodie populară între două staţii şi apoi s-a plimbat cu pălăria printre cei 20-30 de călători din vagon. A strâns câţiva euro, şi-a strâns ţambalul ca pe un scaun pliant cu care a fost la pescuit şi a plecat, în aşteptarea altui metrou şi a altor pasageri sensibili financiar la talentul său.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
