Colindul preventiv al Poliţiei Argeş, la început de an:"Să ai grijă la polei/ Să nu muţi maşina-n tei!"
0La început de 2018, Poliţia Argeş le-a "cântat" argeşenilor un colin inedit. Oamenii legii i-au „sorcovit” cu toate măsurile preventive pe care ar trebui să le ia, ca să aibă parte de un an lipsit de incidente.
Iată cum sună colindul preventiv de an nou transmis de Departamentul Relaţii Publice al Inspectoratului Judeţean e Poliţie Argeş:
"Sorcova, vesela,
Să trăieşti, să-mbătrâneşti,
Să ai grijă la polei,
Să nu muţi maşina-n tei!
Să ai grijă la viteză,
Că-ţi dă radaru-n freză!
Să ai grijă la pieton,
De nu vrei să-l faci avion.
Când conduci tu să nu bei,
Că ,,pa,pa”, permis îţi iei.
Ai grijă de bunul tău,
Nu posta când pleci mereu.
Nu te lăuda,
Cu averea ta.
Şi-n parcare fiţi atenţi,
Hoţi-s tare vigilenţi,
Să nu laşi tot la vedere,
Că-n maşină-ţi fac periere.
Şi când mergi la piaţă,
Să nu ieşi în faţă.
Portofelu-l ţine bine
Să-l aperi de mâini străine.
Vezi ce cumperi, de la cine,
Că nu toţi îţi vor de bine.
Şi-artificiul sau petarda,
Bubuie de-oi sări coarda.
Mai bine să ai tu grijă
Să nu-ţi sară-n ochi vreo schijă!
Poliţiştii vă urează:
Protejaţi tot ce contează!
La mulţi ani cu sănătate,
Mult noroc şi spor în toate!"