“Trick or treat!” la Palatul Copiilor
0Puştii talentaţi de la Palatul Copiilor din Piteşti au sărbătorit, cum au ştiut ei mai bine, Haloweenul.
Micuţii s-au întrecut în desene care mai de care mai înfricoşătoare, au sculptat şi decorat dovleci, s-au costumat în vrăjitoare sau strigoi şi le-au pregătit părinţilor şi bunicilor un show care, chiar dacă nu i-a băgat în sperieţi, i-a distrat pe cinste.
“Este vorba de un spectacol cu poezii şi cântece de Haloween, în franceză, engleză şi, bineînţeles, română, un spectacol pentru care micuţii şi-au dat tot interesul pentru că este vorba despre o sărbătoare, chiar dacă împrumutată, primită cu bucurie de cei mici . Copiii au dat, şi anul acesta, dovadă de receptivitate iar noi le-am pregătit multe bomboane!”, spune Luminiţa Simigiu, una dintre oraganizatoarele evenimentului.
“Imi place Haloweenul. E o sărbăroare ciudată la care ai voie să-i sperii pe toţi. Ne distrăm foarte tare desenând sau transformând dovlecii şi cartofii în monştri şi abia aşteptăm să primim bomboane!”, a spus, entuziasmată de masa plină cu bostani şi tărtăcuţe, Alexandra Grasu, o puştoaică de 9 ani.
Iustin, colegul său cu un an mai mic, e hotărât ca disereră să-şi colinde şi vecinii de bloc, în speranţa că va strânge cele mai multe dulciuri.
„Sper să-mi deschidă, altfel or să viseze urât. O să le las la uşă un dovleac ştirb cu ochii de flăcări şi-un zâmbet ca-n filmele de groază.”, spune, râzând, puştiul, care mărturiseşte că şi anul trecut s-a distrat teribil de Haloween.