Teofil Vlad, piteşeanul de pe Mckinley

Este un alpinist metodic, ambiţios, calculat şi atent. Practică acest sport cu seriozitate şi respectă absolut toate rigorile muntelui. Muntele nu iartă dacă greşeşti, dar poate pe atât de frumos pe este de necruţător. Viaţa la înălţime nu se compară cu nimic, iar omul care are în sânge dragostea de munte, de înălţimi, nici nu se mai poate vindeca vreodată.

GALERIE FOTO:  ALASKA

Aşa este şi Teo, un mare pasionat al muntelui, salvamontist, instructor de alpinism, trekking, căţărare pe gheaţă, escaladă, în principiu, un pasionat a tot ce ţine de sporturile montane.

Este membru fondator al Clubului Alpin Piteşti şi membru al Clubului Alpin Ecoul din Bucureşti. Practică alpinismul din 1999, iar în 2001 urca pe Kakar Dag din Turcia (3917 metri), la un an după aceea cucerind şi Mont Blanc-ul (4807 metri). Şi-a mai trecut în palmares Elbrus (5642 metri), pe două rute diferite, Chopicalqui 6354m-Anzi (Peru), Pisco 5780m-Anzi (Peru), toţi munţii din România, ultima expediţie fiind cea din Alaska, din luna iunie a acestui an. În această ultimă expediţie, Teo Vlad împreună cu Marius Gane au urcat pe Mckinley-Vârful Denali, pe o rută nouă mult mai dificilă decât cea clasică, denumită West Rib. "A fost un război psihologic mai mult din cauza aşteptării dinaninte de a începe ascensiunea, pentru că timpul nu era favorabil. La un moment dat chiar îmi pirdusem puţin speranţa şi eram dezamăgit că poate nu vom avea timpul potrivit să urcăm", spune Teo.

In căutare de turişti rătăciţi

Era salvator motan voluntar la Slavamont Argeş, la sfârşitul anului 2003. Chiar în ultima zi a anului, pe 31 decembrie, o echipă a fost solicitată să caute nişte turişti care au alunecat pe zăpadă, undeva lângă Bâlea lac. "A fost una cea mai dificilă intervenţie şimarcantă în acelaşi timp. Erau turişti cu fracture multiple deschise. Am coborât pe corzi din telecabină, le-am acordat primul ajutor, i-am dus sus în siguranţă, şi am ajuns şi la petrecerea de Revelion până la urmă", îşi aminteşte Teo Vlad.

La 22 de ani, la aproape 7000 de metri

Pe când avea doar 22 de ani, Teo a plecat într-o expediţie pe vârful Kan Tengri, din Asia, altitudinea fiind de 6995 de metri. Au pornit într-un grup de patru alpinişti, doi au renunţat, iar între Teo şi celălalt alpinist a existat o lipsă de coordonare şi s-au izolat unul de celălalt. "Nu ne-am coordonat bine timpii de urcare şi, la un moment dat, am rămas singur. Cred că atunci am dat cel mai mult din toate punctele de vedere", îşi poveşteşte alpinistul piteştean una dintre experienţele marcante. "Extenuarea, expunerea la condiţiile de pe munte pot duce foarte uşor la pierderea concentrării, la neatenţie. Şi o singură neatenţie poate deveni fatală. Cred că acestea sunt cele mai mari pericole", spune alpinistul.

Locul şi data naşterii: 9 martie 1982, Piteşti

Studii: Facultatea de Geologie la Universitatea din Bucureşti şi materat în Hidrolopgie tot la Bucureşti.

Experienţă: timp de 3 ani a fost salvamontist voluntar la Salvamont Argeş, acum lucrează în vânzări produs industriale

Ce-i place:

Desigur, alpinismul, un sport pe care îl practic din pasiune, muzica, în special rock-ul şi pierdutul timpului cu prietenii.

Ce nu-i place:

Referitor la comportamentele umane, fnu suport ăţărnicia, ipocrizia, minciuna, lipsa de organizare şi de seriozitate.

Două întrebări:

Cum a fost expediţia din Alaska, de curând încheiată?

Nu atât de grea pe cât ne-am fi aşteptat. A fost însă dificilă psihic pentru că am fost ţinuţi „la bază" zile bune până să începem ascensiunea pe ruta West Rib (cea mai dificilă). Până am pornit la drum, am citit şi recitit toate cărţile pe care le aveam cu noi, toate inscripţiile de pe conserve, ne pierdusem speranţa că vom mai putea urca.

Ce planuri de viitor ai în ceea ce priveşte viitoarele expediţii?

Eu îmi doresc un 7000 de metri, eventual Pamir, din Alpii Peruani, poate şi Noua Zeelandă, şi un munte de  peste 8000 de metri.