Piteşti: Drama sfâşietoare a familiei Spirescu. Avocata nu a mai suportat să trăiască fără fiica sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Spirescu
Cristina Spirescu

Avocata din Piteşti găsită moartă la Constanţa suferea îngrozitor după moartea singurei sale fiice, Monica. La opt luni după plecarea la cer a fetei, mama a decis că nu mai are de ce să trăiască.

Avocata Cristina Spirescu, de 43 de ani, a dispărut în urmă cu o săptămână, la 22 octombrie. A plecat de acasă la serviciu în jurul orei 8.00 şi nu se va mai întoarce decât astăzi, în coşciug. Trupul ei neînsufleţit a fost găsit aseară între stabilopozii plajei Modern din Constanţa, cel care a identificat-o la morga Cimitirului Central din Constanţa fiind chiar soţul ei, Iulian Spirescu.

Suferinţă fără margini

În urmă cu opt luni, mai precis pe 12 februarie, familia Spirescu a fost zguduită de o veste şocantă: singura fiică, Monica, de 20 de ani, a murit într-un accident de maşină petrecut în Bulgaria. Fata, împreună cu alţi patru tineri din Constanţa, Bucureşti, Iaşi şi Tulcea se aflau într-o Dacia Logan, în apropiere de staţiunea Borovets când maşina lor s-a izbit frontal de un tir, niciunul dintre tineri nereuşind să scape cu viaţă.

Cu sufletul zdrobit de durere, familia Spirescu a plecat în grabă la locul morţii pentru a-şi identifica fiica, după care i-au adus trupul neînsufleţit acasă.

„Era un copil prea bun, prea cuminte, prea generos. De-aia Dumnezeu a luat-o la el pe Monica“, rostea atunci, deznădăjduită, la căpătâiul fetei, mama sa, Cristina Spirescu.

După ce şi-au condus fiica pe ultimul drum, totul s-a schimbat. Dintr-o dată s-au văzut singuri în apartamentul din Piaţa Vasile Milea, cu o suferinţă în suflet care cu greu poate fi descrisă în cuvinte.

“I-am spus de atâtea ori că noi doi trebuie să trăim ca să ducem mai departe memoria Monicăi, pentru că oamenii uită, dar pe ea, copil atât de cuminte, care învăţa atât de bine şi ajuta pe toată lumea, nu trebuie s-o uite. Aşa îi spuneam şi o îmbărbătam. Dar ea ţinea totul în ea, nu se exterioriza ca mine, care mai plâng”, spune soţul cu disperare.

Într-adevăr, Monica, singurul lor copil, a fost unul excepţional. Studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale şi de Studii Politice şi Administrative, Monica a fost invitată şi a participat, anul trecut, alături de cunoscutul publicist Emil Hurezeanu, la Conferinţa anuală a GRSP Society (Global Romanian Students and Young Professionals Society) de la Universitatea Harvard, conferinţă sprijinită de Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Fundaţia Dinu Patriciu. Monica  a elaborat  un proiect generos cu tema „Ce putem face pentru România din 2020“.  A fost prima şi singura studentă în anul I care a fost invitată la o astfel de manifestare, după ce a făcut senzaţie cu sutele de activităţi extraşcolare prinse în CV-ul ei. La fel de impresionaţi au fost şi reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti, care i-au acordat,  de la primul interviu, o viză pe 10 ani, deşi tânăra avea nevoie numai de câteva săptămâni.  În vară, urma să plece din nou în SUA, de data aceasta prin programul  Work and Travel, ca să cunoască America.

“Din liceu i s-a oferit posibilitatea să  studieze în mai multe ţări din Europa Occidentală, dar a preferat să rămână în România. Însuşi ambasadorul Olandei la Bucureşti a remarcat-o pe Monica într-una din activităţile ei extracuriculare şi i-a propus să-şi termine clasa a XII-a în ţara sa. Ea, însă, vroia să facă ceva pentru România. De-asta a ales să urmeze Facultatea de Ştiinţe Politice la SNSPA. Avea planuri mari!“, povestea atunci, răvăşit de durere, tatăl Monicăi, Iulian Spirescu.

“Monica a făcut, în 20 de ani, ceea ce 20 de oameni nu fac într-o viaţă!”, spunea, cu lacrimi în ochi, Cristian Proistosescu, prietenul fetei, doctorand la prestigioasa universitate americană, Harvard.

N-a lăsat niciun bilet

Toate realizările fiicei şi relaţia apropiată îndeosebi cu mama ei au făcut-o pe aceasta din urmă să sufere şi să nu-şi mai revină niciodată din şoc.

“Vineri dimineaţa a plecat la serviciu, la Tribunal, ca de obicei. A fost o zi obişnuită. Apoi a zis că se duce la Habitat pentru Umanitate, la biroul din Piteşti, că îi plăcea acolo, pentru că avea prietene. Numai că n-a mai ajuns la destinaţie. A dispărut fără urmă”, spune soţul Iulian Spirescu.

Femeia a plecat fără telefon, fără acte şi fără bani. Soţul ei a aşteptat-o în zadar. Sâmbătă, la ora 16.20, după o noapte de nesomn, omul s-a gândit la ce e mai rău şi a mers la Poliţie pentru a sesiza dispariţia celei dragi. Oamenii legii au început imediat o anchetă şi au descoperit că femeia a fost ultima dată văzută în jurul orei 11.00, la Judecătoria Piteşti.

După ce a anunţat dispariţia soţiei, Iulian Spirescu spune că s-a întâlnit cu un cunoscut al acesteia, care i-a făcut o mărturisire neaşteptată.

“Omul acela, pe care eu nu-l mai văzusem niciodată, mi-a zis aşa: <<M-am întâlnit cu ea şi mi-a spus că nu se ştie dacă o să ne mai vedem, pentru că ea pleacă undeva, la Bucureşti, să facă o operaţie şi nu se ştie dacă va scăpa cu viaţă>>, aşa mi-a spus acel om, dar nu ştiu ce să mai cred, că ea nu era bolnavă”, spune Iulian Spirescu.

În mintea bărbatului au încolţit atunci două gânduri: unul că soţia sa a plecat undeva să se recreeze şi cel de-al doilea, că aceasta şi-ar fi pus capăt zilelor, pentru că nu a mai suportat suferinţa provocată de moartea fiicei. Această din urmă ipoteză avea să se confirme aseară, când bărbatul a identificat cadavrul găsit între stabilopozii plajei Modern din Constanţa.

Vineri, zi fatidică

“Într-o vineri (pe 12 februarie) a murit fata noastră şi tot vineri (22 octombrie) a dispărut şi Cristina”, spunea în urmă cu trei zile Iulian Spirescu. Omul spune că nu s-a gândit nicio clipă la gestul pe care avea să-l facă soţia sa. “Aveam planuri împreună”, spune el printre lacrimi. Astăzi, trupul neînsufleţit al avocatei Cristina Spirescu va fi adus acasă, la Piteşti.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite