Piteşti: A trăit 104 ani şi 61 de zile
0Veteran de război, Dumitru Viaşu, din satul Păişeşti Deal, comuna Bascov, a murit ieri dimineaţă, la vârsta de 104 ani. Era cel mai vârstnic argeşean.
61 de zile a mai trăit Dumitru Viaşu, după ce a împlinit 104 ani. Ieri dimineaţă, la ora 07.30, firul vieţii s-a rupt pentru cel mai vârstnic argeşean. Uitat de Dumnezeu, pe o ulicioară din satul Păişeşti Deal, din comuna Bascov, sitată la 5 km de Piteşti, nea Mitică, cum îi spuneau vecinii şi-a dat ultima suflare în prezenţa nurorii sale, Filofteea Vişoiu. Femeia l-a îngrijit cu sfinţenie timp de 33 de ani, de când a rămas văduv. În urmă cu două luni, Filofteea Viaşu şi-a îngropat şi soţul, băiatul lui nea Mitică, în vârstă de 76 de ani. „ O lună am alergat între patul soţului meu şi cel al socrului. Acum i-am pierdut pe amândoi. Numai eu ştiu cât m-am chinuit. Bătrânul făcuse pareză pe partea dreaptă”, spunea cu lacrimi în ochi Filofteea Vişoiu. De o lună, nea Mitică era imobilizat la pat, iar ultimele două săptămâni s-a hrănit doar cu apă. „Ultima dată a mâncat compot, o felie de zacuscă şi o portocală, pe care şi-a desfăcut-o singur din coajă. De două săptămâni nu a mai mâncat nimic. Doar apă îmi cerea să-şi umezeazcă buzele”, povesteşte nora bătrânului.
Blestemul sicriului din tablă
În ultimele clipe din viaţă, Dumitru Viaşu, care s-a născut pe 25 iaanuarie 1906, i-a cerut cu legământ nurorii sale să fie îngropat în sicriul din tablă, lucrat de mâinile sale în urmă cu 30 de ani. „ Blestemată să fii, dacă nu mă îngropi în sicriul meu”, au fost ultimele cuvinte rostite de nea Mitică în faţa nurorii. Dumitru Viaşu a fost gospodarul satului spun vecinii. „Toată ziua se auzea în curtea lui nea Mitică cum bătea cu ciocanul în fier. Făceam unelte agricole, balamale de uşi. Tot felul de minuni, ce să mai...”, spune unul din vecini. A plecat de acasă, din comuna Fântâna Domnească (Tr. Severin), la vârsta de 19 ani, şi, după ce s-a căsătorit cu argeşeanca Maria, şi-au construit împreună casa cu patru camere din satul Păişeşti Deal. Au avut doi copii, o faţă şi un băiat, pe care Dumitru Viaşu i-a lăsat în grija soţiei după ce a plecat pe front, în cel de-al doilea război mondial. Băiatul s-a stins. A mai rămas în viaţă doar fata, care are acum 74 de ani.
Şofer pe salvare, pe font, la Odessa
„ Când tata a plecat pe front, eu aveam cinci ani, iar fratele meu şapte. A luptat pe linia I, la Odessa. A fost şofer pe salvare. Aduna morţii şi răniţii de pe front. S-a întors acasă după patru ani, iar noi nu l-am mai recunoscut. Îi spuneam nenea. Acum s-a dus. A fost un tată extraordinar, care ne-a ajutat să ne aşezăm la casa noastră”, spune Paulina Toteanu. Ca veteran de război, nea Mitică primea o indemnizaţie de 153 de lei, pe lună, şi avea o pensie de 385 de lei. Nu s-a plâns niciodată însă că banii nu-i ajung. Asta pentru că muncea de dimineaţa până seara. „ Până la 80 de ani, când l-au luat durerile de picioare, nu a ştiut altceva decât muncă. Îşi făcea mereu ceva de lucru. În curte, în atelier, pe câmp la sapă. Asta după ce a ieşit la pensie, că până atunci a fost şofer de meserie. A fost taximetrist în Bucureşti ani buni, apoi a lucrat pe camioane”, spune Filofteea Viaşu. După ce a trăit 104 ani şi 61 de zile, nea Mitică, gospodarul şi veteranul de război din satul Păişeşti Deal, va fi condus pe ultimul drum mâine, urmând să fie ăngropat în cimitirul satului, alături de soţia pe care a pierdut-o în urmă cu 33 de ani.