Oamenii care au trăit istoria combinatului Arpechim
0Noul număr al ADS Piteşti prezintă povestea a doi dintre cei mai vechi angajaţi ai Arpechim Piteşti, care au trăit pe propria piele toate evenimentele de pe platforma aflată acum la moment de răscruce.
Gheorghe Ciuciu (57 de ani) şi Nicolae Nicolaescu (56 de ani) s-au angajat la Arpechim când a fost inaugurată prima instalaţie şi ies la pensie odată cu închiderea Rafinăriei.
„Când venea Ceauşescu era o atmosferă deosebită şi o mobilizare generală. Eu l-am prins de trei ori, eram în schimbul unu. Se tundeau iarba şi gardurile vii, se vopsea, se văruia, se făcea curăţenie generală. Venea când se mai pornea câte o instalaţie, îi plăcea Arpechim, noi îl întâmpinam cu emoţii şi curiozitate”, povesteşte angajatul.
Cei doi angajaţi au fost martori la vizitele de lucru ale lui Ceauşescu, s-au înghesuit în autobuzele pline cu muncitori şi au plâns împreună moartea celor 11 victime ale tragicei explozii din 1978.
Citeşte în noul număr al ADS Piteşti povestea celor doi angajaţi care au trăit istoria Arpechim pe propria piele!