Neamţ: Două femei au murit în timp ce pregăteau mâncarea pentru un praznic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţa Ana Iftime (41 de ani) şi Daniela Veber (33 de ani), cumnate, din comuna Mărgineni, au fost găsite moarte în bucătăria în care pregăteau mâncarea pentru pomenirea mamei şi, respectiv, soacrei lor, azi dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 6.00. Cinci copii au rămas fără mamă.

Cele două cumnate au fost văzute în viaţă de rude ultima dată în jurul orei 1.00, după care au rămas singure în bucătăria în care ardea un aragaz şi o sobă cu plită şi care avea ferestrele închise.

Citeşte şi:
Neamţ: Ianuarie, luna cu cele mai multe incendii

Medicii de la Salvare s-au chinuit timp de o oră, fără succes, să le redea viaţa. „Am fost anunţaţi la ora 5.41, iar în jurul orei 6.00 au ajuns în Mărgineni un echipaj cu medic şi un echipaj de prim-ajutor. Femeile erau în stop-cardio respirator, probabil din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Personalul medical a încercat timp de o oră să le resusciteze, dar nu au obţinut nicun răspuns. La ora 7.00 au fost întrerupte operaţiunile de resuscitare şi a fost declarat decesul“, a precizat Letiţia Damoc, şefa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ.

Ambele femei aveau copii. „Daniela Veber avea doi copii, un băieţel în clasa a cincia şi o fetiţă în clasa a treia, iar Ana Iftime, avea trei copii, dintre care cel mai mic are opt ani, iar cel mai mare 20 de ani“, a precizt primarul comunei Mărgineni, Ion Surdu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite