Un fost şef de Consiliu Judeţean şi un fost viceprimar, condamnaţi pentru finanţarea ilegală a FC Ceahlăul
0Tribunalul Neamţ a decis că aspecte legate de finanţarea clubului patronat cândva de Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, au fost ilegale, cinci persoane din conducerea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Piatra Neamţ primind diverse condamnări
Cele cinci persoane cu funcţii importante în conducerea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Piatra Neamţ din urmă cu câţiva ani au fost condamnate pentru finanţarea ilegală a clubului de fotbal Ceahlăul, al cărui preşedinte a fost cunoscutul Gheorghe Ştefan. Procurorii DNA le-au trimis în judecată în urmă cu doi ani, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave. Sentinţele Tribunalului Neamţ au fost pronunţate în 28 decembrie 2020.
Vasile Pruteanu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean, Cristina Mititelu, fost director executiv al Direcţiei juridice din CJ şi Mihaela Ignatovici Lazăr, secretar al judeţului, au primit pedepse de 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.
În acelaşi dosar, Ana Monda, ex-viceprimar al municipiului Piatra Neamţ, precum şi Vasile Vişan, fost secretar al primăriei, acuzaţi tot de abuz în serviciu, au primit pedepse ceva mai mari, de 3 ani, însă tot cu suspendare.
În schimb, daunele stabilite de instanţă pe care trebuie să le achite condamnaţii sunt enorme. Astfel, Vasile Pruteanu, Cristina Mititelu şi Mihaela Ignatovici trebuie să achite către CJ Neamţ suma de 5.416,097,62, iar Ana Monda şi Vasile Vişan 5.495.000 lei, către Primăria Piatra Neamţ.
Sentinţa instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău de oricare dintre părţile interesate.
„În cursul anului 2008, inculpatul Pruteanu Vasile, în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu şi cu încălcarea prevederilor legale, a întocmit şi semnat mai multe documente având ca obiect aprobarea asocierii dintre Consiliul Judeţean Neamţ şi o societate comercială ce deţinea o echipă de fotbal, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor activităţi de interes judeţean“, comunica DNA.
Pentru club, peste 1 milion de lei pe lună din bugetul CJ Neamţ
În acelaşi context, Mititelu şi Ignatovici au întocmit şi semnat documente care, în final au determinat adoptarea unei hotărîri prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, a unui contract de asociere între CJ Neamţ şi societatea respectivă.
„Contractul s-a încheiat pe o durată de 5 ani şi prevedea, printre altele, alocarea sumei de 108.000 lei/lună până la 31.12.2008 şi 90.000 lei/lună începând cu 01.01.2009 în vederea sprijinirii echipei. Prin aceste demersuri s-a cauzat o pagubă CJ Neamţ în sumă de 5.416.097,62 lei, reprezentând totalul sumelor transferate societăţii respective, în perioada 12.09.2008 - 31.12.2013, în baza contractului de asociere“, mai arătau procurorii anticorupţie.
În acelaşi scop, în cursul anilor 2008 şi 2010, Ana Monda şi Vasile Vişan, în calitate de viceprimar şi secretar la Primăria Piatra Neamţ, ar fi întocmit şi semnat mai multe documente care au stat la baza adoptării unor hotărâri ale consiliului local prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, tot pe 5 ani, a două contracte de asociere între CL Piatra Neamţ şi aceeaşi societate.
Prin aceste demersuri s-a cauzat o pagubă Primăriei Piatra Neamţ de 5.495.000 lei, reprezentând totalul sumelor transferate firmei în perioada 12.09.2008 - 31.12.2013, în baza contractului de asociere. Astfel, FC Ceahlăul, care activa în acea perioadă pe prima scenă fotbalistică a României a beneficiat de finanţări ilegale de aproape 11 milioane de lei, aproximativ 2.200.000 de euro.
„Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Piatra Neamţ s-au constituit părţi civile în procesul penal cu sumele de 5.416.097,62 lei respectiv 5.495.000 lei“, mai preciza DNA.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Pruteanu, Mititelu, Vişan şi Monda.
Pentru recuperarea pagubei, procurorii DNA au decis poprirea, de către Casa Naţională de Pensii Publice Neamţ, a veniturilor Mihaelei Ignatovici, în limitele prevăzute de lege, respectiv o treime din venitul lunar net, până la concurenţa sumei de 5.416.097.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Patru poliţişti au fost condamnaţi pentru corupţie. Pentru ce sume modice şi-au pătat onoarea
Procurorii au descins la contrabandişti. Zeci de percheziţii şi o captură record de ţigări