Neamţ: Marele Trofeu la călărie a plecat în Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ivelin Valev a obţinut un timp de 35 de secunde şi 23 de sutimi.

Mai citiţi:

Caii pursânge au făcut spectacol la baza hipică

Spectacol la Baza Hipică în etapa de Cupă Mondială la călărie (GALERIE FOTO)

Marele Premiu, cel mai important trofeu al Cupei Mondiale de Sărituri peste Obstacole, etapa de la Piatra Neamţ, a fost oferit de Federaţia Ecvestră Internaţională.

Călăreţul bulgar Ivelin Valev a concurat cu Equitta, calul care nu a doborât obstacole, astfel că nu a primit puncte penalizare. Departajarea a fost făcută de timpul obţinut, 35 de secunde şi 23 de sutimi, rămas neegalat. Pe locul doi s-a clasat Balasz Varga din echipa Ungariei, cu calul Lux V, iar pe locul trei irlandezul Gerry Flynn, cu calul SIEC Janico.

Valoarea totală a premiului a fost de 15.000 de euro. În competiţia pentru Marele Premiu au intrat 27 de cupluri călăreţ-cal, dintre care s-au calificat la baraj doar 12, printre care doi români, Aron Jakab şi Aurel Cojocariu. Al doilea trofeu ca importanţă din cadrul acestei etape, Cupa Naţiunilor, în valoare totală de 12.000 de euro, a fost câştigat de echipa Turciei, care a devenit, astfel, surpriza de la Piatra Neamţ, unde favoriţi au fost bulgarii.

Ultima zi de concurs a fost cu peripeţii

Ultima zi de competiţie nu a fost lipsită de peripeţii, în cursa pentru penultimul trofeu înregistrându-se un accident. Călăreţul turc Filip Amram a căzut de pe cal, s-a lovit la nas şi a fost luat cu salvarea de pe teren. A primit îngrijiri medicale, dar a revenit cu nasul bandajat printre cei care au concurat pentru Marele Premiu. A primit aplauze speciale şi mulţumiri pentru că nu s-a retras din concurs.

Organizatorii cred că au reuşit cea mai bună competiţie. „După 20 de ani de organizat concursuri, cred că această etapă de Cupă Mondială a fost cea mai reuşită. Au participat mai mulţi concurenţi, iar spectatorii au fost mult mai calzi decât în anii trecuţi“, a spus Costache Lupu, preşedintele Clubului Sportiv Ecvestru Piatra Neamţ. Următoarea etapă a Cupei Mondiale se va desfăşura la Albena, Bulgaria, între 11-14 iunie.

Palmaresul câştigătorului

Ivelin Valev are în palmares: la Cupa Mondială, locul I obţinut la proba numărul 47 din Atlantic Tour, Portugalia, desfăşurată pe 18 martie anul acesta şi locul I la proba numărul 1 de la etapa de la Albena, Bulgaria, din 22 iunie 2007. A participat şi la etapa din Austria, de la Linz-Ebelsberg, 14-17 mai anul acesta, unde s-a clasat pe locul 16.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite