Orădeni campioni la spadă, la Circuitul European de Cadeţi de la Ankara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 O delegaţie a Liceului cu Program Sportiv Bihorul din Oradea a participat la prima etapă a Circuitului European de Cadeţi, spadă masculin, individual şi echipe, de la Ankara.  

Lupaş Daniel şi Blaga Laviniu, alături de profesorul Dragoş Span au reprezentat oraşul Oradea la Ankara. "La individual Lupaş Daniel a reuşit să se califice în finala de 8 a competiţiei, pierzand ulterior lupta pentru medalii în faţa unui sportiv olandez (care a terminat pe locul 2) cu scorul de 15-13 iar Blaga Laviniu s-a situat pe locul 20", ne-a informat Dragos Span.

Aur pentru Romania

In competiţia pe echipe, reprezentativa Romaniei, avand în componenţă doi sportivi de la clubul UNEFS-ENGARDE (Constantinescu Ioan si Dabija Adrian, antrenor Ungureanu Petrică ) şi cei doi sportivi orădeni, a cucerit medalia de aur, reuşind să învingă în finala reprezentativa Georgiei cu scorul de 45-39, după ce a trecut în semifinale de a doua reprezentativă a ţării gazda Turcia II, cu scorul de 45-19.
Succes
"Este un rezultat remarcabil avand în vedere faptul că este pentru prima oară cand se organizează o astfel de competiţie pentru echipe, reprezentativa Romaniei reuşind astfel încă de la debutul Circuitului European să se claseze în fruntea ierarhiei europene", a spus Dragoş Span.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite