Oradea: Thomas Becket trăiește din baloane (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capabil să dea forme inedite aranjamentelor din baloane, Thomas și-a transformat pasiunea într-o afacere care crește de la an la an. Vrea să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai înalt aranjament de acest gen.

Băimăreanul Thomas Becket locuiește la Oradea de aproape zece ani. A venit aici după absolvirea liceului, hotârât să se înscrie la Facultatea de Arte, pentru a se specializa în artă decorativă. A ales Oradea fiindcă era cel mai apropiat centru universitar. Își imagina că va lucra la Faimar (fabrică de ceramică din Baia Mare) sau la Maratex (fabrică de confecții), așteptându-se să-și câștige existența realizând desene pentru pijamale sau haine de pat. Viața i-a făcut însă o supriză. Ajuns la Oradea nu a mai dat admitere la facultate ci s-a angajat, la una dintre firmele magnaților Micula, ca decorator. Așa a a ajuns să se ocupe, alături de o echipă de tineri entuziaști,de tot ceea ce ținea de decorații în activitatea respectivului grup de firme. În acel context a avut primul contact cu baloanele și cu modul în care acestea pot schimba un spațiu, potențându-i frumusețea și mascându-i defectele. Ulterior a început să umfle baloane sâmbăta și duminica, pentru evenimentele unor cunoștinte sau prieteni. “La vremea aceea le umflam fără pompă. Din primii bani câștigați mi-am luat o pompă manuală, pe care azi o păstrez doar ca suvenir”, povestește Thomas, care își investește și acum toți banii în accesorii, baloane, pompe tot mai performante.

Afacere, din pasiune

Și-a transformat hobby-ul de a face obiecte de décor din baloane într-o veritabilă afacere, ocupându-se acum și cu distribuția lor. Pregătește buchete din baloane pentru diverse evenimente, de la majorate, botezuri și nunți la inaugurări de spații comerciale. Firma sa este cea care a asigurat aranjamentele din baloane la deschiderea tuturor punctelor de lucru Jysk din țară. Marile centre comerciale din Oradea se numără printre clienții săi, deși face buchete și pentru persoane care nu vor să cheltuie mai mult de 50 de lei pentru un cadou. Thomas spune că fiecare lucrare îl reprezintă, în plan artistic. Îi place faptul că dintr-un obiect atât de banal poate crea ceva aparte. Lucrează mult și noaptea, amintindu-și că pentru un proiect nu a dormit cinci zile, umflând manual câte 5.000 de baloane pe noapte. Adoră să dea formă baloanelor, din care poate să facă orice, de la aparate foto, la vapoare, copaci, căței sau personaje de desene animate. Are clienți fideli care i-au cerut să le fie alături cu decorațiuni de la momentul în care au spus Da, pentru căsătorie, până la serbările de grădiniță ale copiilor lor.

În Cartea Recordurilor

După ce a participat la mai multe conferințe naționale și internaționale în domeniu, Thomas are intenția de intra în Cartea Recordurilor, pentru cea mai înaltă “sculptură”, în baloane. Nu vrea să divulge încă nimic despre acest proiect, cu excepția faptului că este în lucru și că urmează să se materializeze în viitorul apropiat, dacă găsește sponsori. În 2010 vrea să concureze la Campionatul Mondial de Baloane din Dallas, și la cursul Summer Camp, din Las Vegas.

Întrebări și răspunsuri

Lucrezi și pentru evenimentele din familia ta?
Cu siguranță. Am întârziat și la propria nuntă, fiindcă am vrut să mă ocup personal de decorare.
Mai sunt la modă baloanele?
Provoc pe oricine susține contrariul să îi explice unui copil de patru ani că la petrecerea sa ar trebui să pună pe mese fier forjat sau sticlă. Din baloane se pot face aranjamente deosebite, dacă știi să le combini, cu tul, pene, lumini și altele.
Cum se explică numele tău?
Sunt român 100%. Nu știu care e originea lui.

Ce-i place
Lui Thomas îi plac animalele, câinii în special. Este iubitor de artă în general și îi plac mult florile. Filmul său preferat este “Spărgătorii de nunți”. Spune că apreciază tot ce este de bun gust și muzica, de la Lenny Kravitz la Beatles sau chiar operă.
Ce nu-i place
Nu suportă să repare ceva într-o lucrare. Preferă să o înceapă din nou, având în vedere că în sculptura cu baloane orice greșeală poate distruge proiectul. Nu agreează ideea de “Lasă, că-i bine și așa”. Îl deranjează mentalitatea persoanelor care se cred buni la toate, indiferent de pregătirea lor.

Profil:
Născut:
24 februarie 1977, Baia Mare
Studii:
Liceul de Artă din Baia Mare, are un atestat de artist în sculptură cu baloane (CBA)
Familie:
Căsătorit, are o fetiță de patru ani

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite