Oradea: Spânzurători, înlocuite cu săli de judecată

Campania Adevărul de Seară, Poveștile Oradei Mari, continuă cu o incursiune în trecutul clădirii care adăpostește astăzi Tribunalul.

În locul unde astăzi se judecă procese, la începutul secolului al XIX-lea se afla un palat și o grădină, un mic parc dendrologic, cu cele mai variate specii de pomi și de plante. Potrivit celor menționate de Liviu Borcea, în “Memoria caselor”, palatul fusese ridicat de către contele Johann Maria Frimont, general de cavalerie în armata austriacă, unul dintre personajele care s-au afirmat în perioada războaielor napoleoniene, contribuind în 1815 la înfrângerea lui Murrat, regele Neapolului, cumnatul lui Napoleon Bonaparte. Acesta a fost cel care, în martie 1821, a înfrânt revoluția anti-austriacă din orașul italian. Victoria i-a fost recompensată cu titlul de prinț de Antrodocco și cu suma de un milion de florini, arată Liviu Borcea, în volumul mai sus menționat. Generalul a murit la Viena în 1831 și a fost înmormântat, din dorința sa, la Palota, lângă Oradea. “Ultima reprezentantă a acestei familii, Theodora Frimont, a vândut palatul și grădina, la 22 ianuarie 1868, pentru suma de 50.000 de florini, comitatului Bihor care, la rândul său, a cedat terenul și construcția statului, pentru a ridica aici un tribunal”, arată Liviu Borcea, în “Memoria caselor”. A urmat demolarea palatului și lăsarea în paragină a parcului dendrologic.

Statuete alegorice

În jurul anului 1883, în zona fostului parc erau spânzurați cei condamnați la pedeapsa capitală. Călău era Kozarek, intitulat “călăul regal ungar”. În anul 1891, ca urmare a descentralizării, la Oradea se crea curtea regală de apel. Așa a apărut necesitatea găsirii unui sediu adecvat. Construcția clădirii în stil eclectic, cu două etaje, a început în 1895, fiind terminată în 1898. Proiectul palatului a fost realizat de profesorul universitar, arhitectul Kiss Istvan.  Fațada clădirii este subliniată de semicoloane și printr-un rezalit central, decorat în partea superioară cu patru statuete alegorice, care reprezintă adevărul, dreptul, pedeapsa și condamnarea.  Acoperișul clădirii este de tip mansardă, în timp ce parterul a fost tencuit rustic, având ferestre dreptunghiulare, ornate cu ancadramente din piatra. La momentul construirii s-a lăsat loc și pentru străduța din spate, astfel încât clădirea este accesibilă din toate părțile.

Monument de interes local

Când s-a dat în folosință, construcția a fost sediul curții de apel. Schimbul între “casa comitatului” (prefectura de azi) și palatul justiției (Tribunalul de acum) s-a făcut în 1951, în luna decembrie. De atunci aici și-au găsit sediu diverse instituții care au înlocuit prefectura interbelică, printre care Sfatul Popular al Regiunii Crișana, Sfatul Popular al Județului Bihor, Consiliul Popular al Județului Bihor. După ce Nicolae Ceaușescu a unificat conducerile administrative cu cele ale Partidului Comunist Român, clădirea a găzduit organizația județeană a partidului. Abia în 2001 construcția a redevenit sediul Tribunalului, pentru care a și proiectat-o de fapt arhitectul Kiss Istvan, atunci când a folosit toate caracteristicile unui palat de justiție de la acea vreme. “Pe lista monumentelor istorice este încadrat la categoria B”, spune Doina Lucaci, șef Birou Marketing Cultural și Promovarea Imaginii Patrimoniului, din cadrul Primăriei Oradea.