Cinci biciclişti vor pedala prin şase oraşe pentru persoanele cu scleroză multiplă
0
Cinci voluntari biciclişti pornesc într-o ştafetă ciclistă dedicată sclerozei multiple (SM), în perioada 24-29 mai. Turul ciclist va trece prin mari oraşe din România. Startul se va da din Parcul 1 Decembrie din Oradea.
Oradea, Bistriţa, Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti sunt cele şase oraşe prin care vor trece bicicliştii .
Cei care doresc să participe la acţiunea organizată de Societatea de Scleroză Multiplă se pot alătura celor cinci voluntari, folosindu-şi bicicletele proprii, într-un tur ciclist simbolic şi recreativ, organizat într-un parc central din localităţile amintite, cu scopul de a întâmpina şi a motiva echipa ştafetei naţionale.
"Echipa ştafetei naţionale va pleca spre următoarea destinaţie din traseul naţional, purtând ca ştafetă mesajele şi fotografiile de încurajare ale comunităţii, pe care le va culege de la suporterii şi simpatizanţii din comunităţile incluse în tur până la punctul terminus, Parcul Herăstrău din Bucureşti", susţin organizatorii.
De asemenea, suporterii biciclişti şi simpatizanţii acestei iniţiative sunt îndemnaţi să participe la Tombola ştafetei cicliste, fondurile strânse urmând să fie utilizate pentru sprijinirea persoanelor afectate de scleroza multiplă.