VIDEO Aventuri la înălţime: un traseu Via Ferrata a fost amenajat în Munţii Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de adrenalină sunt atraşi tot mai mult de o combinaţie între escaladă şi drumeţie montană: Via Ferrata. Temerarii sunt obligaţi să se caţere pe stâncile în care sunt înfipte cabluri, scări şi poduri metalice. Este amenajat după modelul celor din Munţii Dolomiţi, din Italia, şi oferă senzaţii unice, mai ales celor care sunt începători.

Un astfel de traseu a fost amenajat pe defiileul Crişului Repede, în Bihor. La sfârşitul acestei săptămâni s-a deschis prima via ferrata din cadrul parcului de aventură Montană Land Şuncuiuş. Ea este poziţionată în apropiere de Platoul Şuncuiuş, pe partea stânga a drumului de acces spre peştera Unguru Mare. Este prevăzută cu cablu de oţel pentru asigurare şi trepte metalice pentru escaladarea peretelui de stâncă. Are o lungime de 150 de metri şi o diferenţă de nivel de aproximativ 80 de metri. În funcţie de mărimea grupului, dar nu mai mult de 5 persoane, de condiţia fizică şi experienţa acestora, parcurgerea traseului poate dura între 30 de minute şi 2 ore.

Traseul începe uşor cu o parte pe o stâncă înclinată, pentru ca apoi să se urce pe un pinten vertical. După parcurgerea pintenului este disponibilă o ieşire intermediară din traseu pentru cei care au obosit deja sau consideră că restul traseului este peste puterile lor. Urmează un traverseu cu o grotă de odihnă la final, după care se intră din nou pe un perete vertical care trece pe lângă încă o ieşire intermediară. De aici mai sunt câteva zeci de metrii perfect verticali care conduc la ieşirea finală din traseu.

“Traseul a fost amenajat exclusiv din fondurile clubului, iar gradul de dificultate este mediu (grad B), a doua treaptă de dificultate din cinci posibile de la cel mai uşor spre cel mai dificil. Accesul individual cu echipament propriu (fără ghid de la club) se poate face în baza unei sponsorizări. Accesul tuturor firmelor care operează în domeniul de via ferrata va fi posibil în urmă unui contract de sponsorizare. Sumele colectate vor fi folosite pentru întretinerea traseului şi dezvoltarea parcului de aventură cu trasee de tiroliană, trasee de via ferrata pentru copii, alte variante de trasee de via ferrata, trasee de alpinism, bungee-jumping după cum se poate vedea şi în planul de dezvoltare a zonei”, a explicat Sebastian Lascu – vicepreşedintele clubului Cassio Montana.

Obiectivul este disponibil spre parcurgere pentru publicul larg cu condiţia respectării regulilor de siguranţă şi a echipamentului obligatoriu: cască, lonje de via ferrata şi ham. Este necesară şi o condiţie fizică bună. Specialiştii recomandă parcurgerea traseului cu ghizi specializaţi.

"Pentru a putea asigura condiţii de maximă siguranţă şi pentru a evita vandalizări de tipul celor de la cele două via ferrata din Vadu Crişului, care datorită furtului cablului de asigurare a reprezentat un pericol temporar pentru turişti, obiectivul este supravegheat video 24/7. Este recomandat accesul cu ghid din partea Clubului sau a altor ghizi de la cluburi ori firme de specialitate. Ghidul clubului va oferi participanţilor instructaj complet, echipament specific şi asistenţă pe întreaga perioadă a parcurgerii traseului de via ferrata", a punctat Răzvan Paută,  preşedintele clubului Cassio Montana.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite