Oradea: Studenții orădeni ajută la promovarea bisericilor monument

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenții de la Arhitectură și Științe Econimice, participă în acest zile la un stagiu de practică, în cadrul căruia vor inventaria obiectele de patrimoniu din bisericile de lemn, monumente, din zona Aleșd.

Proiectul aparține Asociației pentru Cultură, Educație și Dezvoltare și dorește promovarea bisericilor de lemn din județ, valoroase din punct de vedere architectural și nu numai, dar și conștientizarea comunităților locale despre însemnătatea acestor monumente și modalitățile în care comunitățile ar putea profita de pe urma lor, dacă ar fi exploatate la adevărata lor valoare.

Inventarierea patrimoniului

Potrivit Georgetei Bocșe, coordonatorului proiectului -“Valorificarea Patrimoniului Cultural Popular  Biserici de Lemn din Bihor” de miercuri până sâmbătă, 27 de studenți la Arhitectură și Științe Economice merg pe la bisericile din Gheghie, Luncșoara, Josani și Hotar, unde vor întocmi lista monumentului. “Vor inventaria tot ce găsesc acolo, tablouri, candelabre, icoane, toate obiectele de patrimoniu. Sunt foarte puține biserici unde există un astfel de inventar”, precizează Georgeta Bocșe. Între timp, sudenții de la Științe Economice încearcă să identifice posibilități de finanțare pentru renovarea bisericilor monument și introducerea lor în circuitul touristic. “Vor fi aplicate și câteva chestionare locuitorilor din zonă pentru a vedea care este percepția lor față de aceste monumente, dacă doresc să vină turiști în zonă, cum cred că s-ar putea îmbunătăți situația din punct de vedere turistic”, spune organizatorul. La final, pe pagina de internet a asociației ACCENT va fi făcută secțiune special dedicată bisericilor de lemn, prin intermediul căruia vor fi promovate aceste monumente. Potrivit organizatorilor, acțiunea are ca principal scop promovarea acestor biserici și sensibilizarea comunităților locale cu privire la potențialul lor turistic.

Biserici monument

Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, din Gheghie, a fost construită la începutul secoului XVIII. Din păcate și-a pierdut din strălucire din cauza intervențiilor neautorizate. Potrivit informațiilor oferite de Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu, șarpanta bisericii este într-o stare foarte proastă, învelitoarea este distrusă și turnul a fost înlocuit cu unul de tablă. Biserica Sf Arhangheli de la Josani datează și 1768 și a fost restaurată. Este o biserică frumoasă, în stare bună, însă interiorul nu mai păstrează decât urme de pictură. Potrivit Georgetei Bocșe, acest proiect va fi extins și la bisericile de lemn din zona Beiușului.

Proiect

Proiectul ”Valorificarea Patrimoniului Cultural Popular – Biserici de lemn în Bihor” este realizat cu ajutorul sprijinului financiar oferit prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE). Bugetul total al proiectului este de 11200 Euro din care 9900 Euro reprezintă sprijinul financiar oferit de Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE).

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite