Fostul senator Vasile Duță amână anii de puşcărie pe motiv de boală gravă
0Vasile Duţă, fost senator, condamnat la cinci ani de închisoare, are cancer. Instanţa va dispune o expertiză medico-legală pentru a stabili starea pacientului. Acesta va putea scăpa de închisoare pentru o perioadă de trei luni.
Vasile Duţă ar putea să ceară magistraţilor o amânare a executării pedepsei, din cauza stării sale de sănătate. Fostul senator independent suferă de cancer pulmonar şi are nevoie de tratament specializat la spital. Duţă susţine că în penitenciarele din România nu sunt medici oncologi, iar trei luni în puşcărie i-ar putea fi fatale.
Până în această dimineaţă, fostul senator nu a trimis cererea. În acest caz, instanţa va dispune o expertiză medico-legală, aşa cum cer procedurile, pentru a stabili diagnosticul şi dacă pacientul poate fi tratat sau nu în reţeaua spitalelor din penitenciare. Magistraţii pot cere amânarea execuţiei pedepsei în contextul în care Vasile Duţă nu se va putea trata corespunzător, pentru început, pe o perioadă de trei luni.
Condamnat la cinci ani
Dacă starea de sănătate nu se ameliorează, aceasta poate fi prelungită atât cât va fi nevoie. Avocatul orădean Alexandru Butuc a spus că, potrivit legii, dacă un condamnat este bolnav, se poate amâna executarea pedepsei până la însănătoşire, ceea ce înseamnă că Vasile Duţă şi-ar putea amâna mult şi bine încarcerarea.
Simona Mihuţiu, şefa Clinicii de Oncologie din Oradea, a declarat, pentru „Adevărul de Seară” Oradea, că fostul senator se simte mai bine. Duţă a fost trimis în judecată în 2005, de procurorii DNA, pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, în 2009, de magistraţii gălăţeni, decizia fiind definitivă. Vasile Duţă se consideră nevinovat.
„Rechizitoriul meu a fost făcut la comandă politică de procurorii Amariei şi Ciofu. Până în prezent, nu am ieşit public să-mi «clamez» nevinovăţia având «încredere» cât de cât în Justiţie”, a declarat Vasile Duţă.
„Rechizitoriul meu a fost făcut la comandă politică de procurorii Amariei și Ciofu“.
Vasile Duță, fost senator