Circa cincizeci de bihoreni au ajuns la spital cu trichineloză, după ce au mâncat carne de porc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de bihoreni au ajuns pe patul de spital, după ce au mâncat carne de porc, din localitatea Cheț, de lângă Marghita. Focarul de trichineloză este în atenția Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, care efectuează o anchetă epidemiologică.

Potrivit informațiilor transmise de către Marius Pîrcioagă, directorul DSP Bihor, până în această dimineață 49 persoane au fost internate cu suspiciunea de trichineloză, majoritatea la Secţia de boli infecţioase din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea. „Toate aceste 49 cazuri sunt cauzate de consumul cărnii unui porc sacrificat în localitatea Cheţ. Direcția a început efectuarea unei anchete epidemiologice privind focarul respectiv", a spus Marius Pîrcioagă.

Simptome

Din ancheta epidemiologică preliminară rezultă că la începutul lunii octombrie, în localitatea Cheţ, o persoană  a cumpărat un porc  de aproximativ 200 kg,  pe  care l-a sacrificat  si comercializat în  intervalul 2 - 5 octombrie, fără a fi efectuat examenul trichineloscopic. „Bolnavii intervievaţi  susţin  ca  au întrebat   vânzătorul  în legătură cu acest  aspect", a subliniat Pîrcioagă. Bolnavii au avut simptome diferite, de la alergie și pneumonie,  la infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, gastroenterocolite etc. „Primul  caz  din  focar  a fost internat  la data de 26 octombrie, la agravarea simptomelor după perioada de incubaţie, cu diagnosticul de  gastroenterecolită  acută, alte cazuri internându-se în zilele următoare", a spus directorul DSP Bihor.

În creștere

Din investigaţiile specialiştilor epidemiologi a reieşit că numărul consumatorilor este mai mare, estimându-se ca în perioada următoare să mai apară noi cazuri cu diagnostic de trichineloză, din cauza perioadei de incubaţie (de la infecţie la primele manifestări de boală), variabilă de la individ la individ.

Sfaturi

Deoarece începe perioada tradiţională de sacrificare a porcilor în gospodării, înaintea Sărbătorilor de Iarnă, DSP Bihor îi sfătuiește pe bihoreni să controleze carnea de porc sacrificat în gospodăria proprie, în centrele autorizate ale autorităţilor sanitar-veterinare şi să respecte recomandările acestora.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite