Universitatea „Al. I. Cuza“, la un pas de colaps din cauza datoriilor uriaşe la bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi Foto: arhiva Adevărul
Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi Foto: arhiva Adevărul

Cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România este aproape de faliment după ce a contractat proiecte europene defectuoase.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi este într-o situaţie financiară critică şi riscă să fie executată silit. Problemele sunt cauzate de datoriile uriaşe pe care instituţia le are la bănci, bani pe care Universitatea ar fi trebuit să-i folosească în cofinanţarea unor proiecte europene.

Şefii de la „Cuza" au făcut credite bancare de aproximativ 40 de milioane de lei şi au consumat alte 30 de milioane de lei din bugetul propriu. Însă finanţarea proiectelor POSDRU a fost blocată din cauza neregulilor în gestionarea fondurilor, iar acum, atât UE, cât şi Guvernul întârzie să facă plăţile.

Peste 350 de milioane de lei ar fi trebuit să intre în conturile de la „Cuza" din proiectele finanţate din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene şi ale Guvernului României.

Managerul universităţii încearcă să minimalizeze gravitatea situaţiei. „Trebuie să facem o distincţie între aparenţe şi esenţe. Este, într-adevăr, o situaţie mai dificilă a universităţii. Au fost cheltuieli mari pe proiectele europene, pe cele POSDRU şi POSCCE. Situaţia financiară este în prezent una critică, nu dezastruoasă, dar toate lucrurile decurg aproape normal", a precizat Vasile Işan, actualul rector de la „Cuza".

Cu toate acestea, cei 1.800 de angajaţi ai UAIC primesc salariile cu întârziere, iar blocajul financiar împiedică rambursarea în timp util a ratelor la creditele bancare contractate. Oficialii UAIC încearcă să plaseze vina exclusiv pe umerii Guvernului şi ai Uniunii Europene, dar evită să menţioneze problemele de management apărute de-a lungul timpului în implementarea proiectelor.

Aceste probleme cauzează, de regulă, refuzul plăţii de către organismele de finanţare ale UE, foarte scrupuloase în ceea ce priveşte respectarea în detaliu a obiectivelor proiectului. În urmă cu un an, Universitatea „Cuza" a fost dată în judecată de Ministerul Muncii şi pusă să returneze aproximativ 200.000 de lei, bani cheltuiţi în cadrul unui proiect intitulat „Centrul Regional pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în Rândul Tinerilor".

La verificări s-a constatat că managerii au acordat premii nejustificate participanţilor la proiect şi că o parte dintre indicatorii de performanţă n-au fost îndepliniţi. Astfel de incidente duc la încadrarea beneficiarului, în speţă Universitatea „Al. I. Cuza", într-o clasă de risc sporit care se traduce prin probleme de eligibilitate pentru viitoare proiecte.

"Situaţia financiară este în prezent una critică, dar nu dezastruoasă", Vasile Işan, rector UAIC
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite