Iaşi: Ieşenii aruncă gunoiul după cum îi taie capul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Ieşenii aruncă gunoiul  după cum îi taie capul
Iaşi: Ieşenii aruncă gunoiul după cum îi taie capul

Fie nu există pubele necesare separării deşe-urilor, fie ieşenii încă nu au auzit că hârtia, plasticul sau sticla ar trebui aruncate separat.

Deşi se discută de ani buni de necesitatea colectării selective a gunoiului, în municipiul Iaşi puţini sunt cei care pun în practică aceste reguli. Unii ieşenii reclamă că sunt zone în care lipsesc tomberoanele pentru materiale din plastic, hârtie sau sticlă. Autorităţile dau vina pe lipsa de informaţie a locuitorilor.

„Dacă ar fi pubele separate aş selecta şi eu, dar cum nu sunt, de ce să mă obosesc? Am prieteni care pun separat plasticul şi hârtia de celălalt gunoi, şi când să-l arunce văd la tomberoane că este doar unul diferit şi acela este pentru sticlă”, ne-a spus astăzi Constantin V., programator. „Am un singur sac de gunoi şi în el pun de toate. De unde mai mulţi saci, că e criză”, a spus Maria S., pensionară.

Tomberoane improprii

Pe de altă parte, ieşenii sunt nemulţumiţi că nu toată lumea respectă codul de culori pentru colectarea selectivă. „Acasă am pungi diferite pentru gunoiul menajer, plastic şi hârtie, dar în faţa blocului sunt tomberoane din care cad toate. Ca să nu mai spun că întâlnesc des în cel pentru hârtie sticle de plastic. Câteodată mă întreb de ce să mă obosesc să le separ dacă nu există un efort comun”, a precizat ieşeanca Simona I.

Reprezentanţii Salubris susţin că nu pot face decât campanii de informare privind necesitatea separării deşeurilor. „Unii ieşeni selectează deşeurile pe categorii, alţii nu. Încercăm să facem campanii de conştientizare asupra importanţei colectării selective, dar nu putem sancţiona oamenii că nu vor să-şi separe gunoiul”, a precizat Ion Apostol, directorul Salubris.

Acesta a recunoscut că încă nu există în toate zonele spaţii pentru colectare selectivă. „Am început să amplasăm pubele pentru strângerea selectivă a deşeurilor în mai multe zone ale oraşului, în funcţie de cum le-am cumpărat”, a explicat Apostol. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite