Mii de pachete cu ţigări de contrabandă găsite de poliţiştii de frontieră ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marfa a fost descoperită în două autoturisme care intenţionau să intre în România prin Vama Sculeni. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră (IJPF) spun că maşinile în care erau transportate ţigările erau suspectate că sunt folosite pentru trafic

Într-unul dintre cazuri ţigările erau ascunse în aripile din spate ale autoturismului. „Au fost descoperite 339 pachete de ţigări mărcile Plugarul, Monte Carlo şi Winston, cu timbru de acciză Republica Moldova", a spus comisar şef Vasilica Tătaru, purtătorul de cuvânt al IJPF. Şoferul, Denis P. (24 de ani), din Republica Moldova, a fost amendat de vameşi cu 10.000 de lei, iar poliţiştii de frontier i-au anulat permisul de mic trafic de frontier.

La câteva ore, un altă maşină condusă de Anna C. (22 de ani) a fost supusă unui control amănunţit. „Au fost descoperite în anvelope, roata de rezervă, sub bancheta spate şi în aripa din stânga spate 1.974 pachete cu ţigări mărcile Plugarul şi Winston", a spus comisar şef Tătaru. Vameşii au amendat-o pe tânără cu 8.000 de lei şi au reţinut autoturismul până când amenda va fi plătită. Poliţiştii de frontier i-au întocmit dosar penal.

Citiţi şi: Peste 23.000 de ţigări de contrabandă capturate la frontieră

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite