Donatorii de sânge, descurajaţi de o decizie aberantă. Sunt pasaţi de la o instituţie la alta pentru a-şi primi drepturile
0Donatorii de sânge care provin din mediul rural beneficiază pe lângă tichetele de masă şi de decontarea transportului. Numai că la Iaşi acest drept le este oferit în celălalt capăt de oraş, fiind nevoiţi să meargă 5 kilometri până la Direcţia de Asistenţă Comunitară, astfel că mulţi renunţă chiar să mai doneze sânge.
O hotărâre luată în urmă cu un an îi descurajează pe donatorii de sânge. Mai exact, după ce Ministerul de Finanţe a solicitat ca banii să nu mai fie viraţi Centrului de Transfuzii, ci unei instituţii din subordinea Primăriei, municipalitatea a decis ca decontarea transportului donatorilor să se facă la Direcţia de Asistenţă Comunitară din Iaşi. Aşa se facă că o treime dintre cei care trec pragul Centrului de Tranfuzii ar trebui să meargă 5 kilometri prin oraş, după donare, pentru a primi acest drept.
Conducerea instituţiei o vede ca pe o măsură extrem de rea, mai ales că după ce donează, oamenii trebuie să stea liniştiţi, să nu facă efort pentru că sunt slăbiţi. Mai mult, se tem că numărul şi aşa mic de donatori va scădea şi mai mult.
‘’Noi le cerem autorităţilor să se gândească la o soluţie în aşa fel încât donatorii să nu mai fie purtaţi pe drumuri. Aşa cum ani de zile aceste drepturi, mă refer la decontarea navetei, au fost eliberate la noi la instituţie, să se găsească o modalitate de a face la fel şi în continuare. Este inadmisibil ca aceşti oameni, după ce donează sânge, să fie purtaţi pe drumuri. Sunt unii care vin de la zeci de kilometri distanţă, e normal să le dai banii pe trasport. Dar nu e corect să-i plimbi prin oraş pentru acest drept al lor’’, spune Lavinia Scripcaru, managerul Centrului de Transfuzii Sanguine din Iaşi.
Hotărâţi să renunţe
Oamenii sunt nemulţumiţi, o parte dintre donatorii de la ţară au renunţat să mai facă acest gest salvator de vieţi, iar alţii iau în calcul să renunţe. ‘’Pentru noi este foarte greu, este o cheltuială în plus. Nu înţeleg de ce trebuie să străbat oraşul pentru a primi aceşti bani. Nu îmi permit nici să nu-i iau, dar cred că am să renunţ să mai vin. Mi se pare o bătaie de joc la adresa noastră. După donare abia aştept să ajung acasă, nu îmi mai arde să mă duc în celălalt capăt de oraş ca să iau banii. Normal era să se dea de aici, unde s-au dat mereu”, spune unul dintre donatorii din mediul rural.
Medicii de la Centrul de Transfuzii spun că se tem că numărul celor care vor renunţa să mai doneze din acest motiv va creşte. În prezent, zilnic se înregistrează câte 40 de donatori deşi necesarul ar fi dublu. De la începutul anului, 235 de donatori au mers la Direcţia de Asistenţă Comunitară pentru a le fi decontat transportul. Valorea decontărilor se ridică la 5.350 lei.
Vă mai recomandăm: