Copiii românilor plecaţi în străinătate, prinşi între două lumi: peste ce dau când trec graniţa şi ce probleme îi aşteaptă la întoarcerea în România

FOTO: Atelier de pictura Parohia "San Luigi" Catania

S-a vorbit de multe ori de copiii românilor plecaţi în străinătate, mai ales despre cei care se întorc după o vreme în ţară. In România, adaptarea poate fi dificilă, mai ales că programa şcolară de aici este încărcată, ei nefiind obişnuiţi cu ritmul alert din ţară.

Zeci de mii de elevi din toată ţara sunt supuşi anual unui adevărat calvar birocratic în momentul în care vor să se transfere la şcolile din străinatate sau, din contră, atunci când se întorc la cele de acasă.
 

Din cauza birocraţiei sau a diferenţelor foarte mari între sistemele de învăţământ, unii copiii au trebuit să repete inutil anii şcolari făcuţi în afara graniţelor ţării, cel mai greu fiind pentru copiii plecaţi cu familia în Italia, deoarece acolo se folosesc calificativele şi în anii de gimnaziu.

Fostul director al şcolii nr. 22 "Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Iaşi, prof. Ionel Nechifor, spune că la instituţia pe care a condus-o elevii care s-au întors din străinătate în proportie de 90% au repetat anul. S-au confruntat cu probleme lingvistice, sociale, iar unii au avut nevoie de suport psihologic. 

De cealalată parte, în şcolile din Italia învaţă aproape 160.000 de copii români, iar peste jumătate sunt la grădiniţă sau în şcoala primară. Copiii care încep ciclul primar acasă, apoi din motive personale îsi urmează parinţii în străinătate, se adaptează la fel de anevoios dar, de cele mai multe ori, înregistrează performanţe. 

Teona Niculiţă, 9 ani. Şcoala în Catania 

In 2017, părinţii Teonei (foto dreapta, jos), din Iaşi, decid să se mute în străinătate, deoarece tatăl fetiţei lucra la o firmă importantă din Sicilia. Teona făcuse în România clasa pregătitoare şi clasa întâi. 

Transferul s-a facut fără prea multă birocraţie, însă, odată ajunsă in Italia, a întampinat probleme la şcolile pentru care a aplicat. Cei de la Institutul "Pizzigoni" din Catania i-au spus tatălui, verde în faţă, că ei nu pot primi la şcoală un copil străin, despre care nu ştiu nimic. 

Dupa o serie de intervenţii, fetiţa a început clasa a II-a la Institutul "Federico de Roberto” din Catania. Prima zi de şcoală  fost una tristă pentru Teo, deoarece nu ştia limba italiană, iar colegii o priveau suspiciosi. Mereu îi uitau numele, inclusiv învăţătorii, iar la îndemână era apelativul “alunna straniera” (eleva straină). În schimb, materiile de la şcoală nu i s-au părut foarte grele, mai ales matematica, unde a excelat, iar la testul naţional denumit Invalsi a prezentat o lucrare fără nici o greşeală. Italiana a fost grea, însă din cauza frustrărilor de a fi mereu neînţeleasă, după primul semestru de şcoală putea să se laude că e vorbitor de italiană. 

Teona Niculiţă a terminat clasa a doua în Italia, în primii cinci din clasă. Anul acesta, clasa a III-a a început pentru Teo în România cu lacune la matematică şi limba română, deoarece în Italia în clasa a doua doar se aminteşte de tabla înmulţirii, în timp ce la noi, elevii termină clasa a doua primară cu înmulţirea învăţată. 

Există avantaje şi dezavantaje în ambele sisteme – cel românesc şi cel italian, atât din punctul de vedere al organizării şcolare, cât şi în ceea ce priveste statutul profesorilor şi cel al elevilor. În Italia, toţi elevii învaţă dimineaţa şi se pot înscrie la secţii cu program normal sau program prelungit până la ora 16:00, după care, şcoala rămâne deschisă pentru activităţi opţionale. Independenţa şcolilor e importantă, directorii au capacitatea juridică să angajeze profesori pentru diferite proiecte.

Ce cadou îşi doreşte Teona de Crăciun? “Cred că l-am primit. Anul trecut l-am aşteptat pe Moş Nicolae în Italia şi nu a venit, pentru că ei nu au sărbătoarea. Iar Nicolae nu ştia ca m-am mutat. Iar lui Moş Crăciun îi cerusem să mă intorc acasă, însă a venit doar cu jucării. Anul acesta sunt acasă şi e suficient. Să vină Moşul cu ce vrea”, a spus Teona. 

S-a întors în România, însă a rămas cu gândul la prietenii pe care şi i-a facut acolo: fetiţele unor români stabiliţi în Catania de 15 ani. 

Multe şcoli şi institute din Peninsulă au demarat proiecte de integrare şi susţinere a elevilor străini. În ciuda programelor de integrare, există şi situaţii de discriminare sau de conflict. Mai mult de jumătate frecventează grădiniţa şi şcoala primară. Mai puţin de un sfert, 23% urmează o formă de învăţământ superior: cei mai mulţi dintre străini, printre care şi românii, preferă să urmeze institute profesionale, pentru a-şi găsi cât mai repede un loc de muncă. 

Mulţi elevi români crescuţi într-un mediu italian se îndepărtează de identitatea lor românească. Alţii sunt victime ale discriminării. Experienţele sunt diferite, şi în funcţie de şcoală. 

Gabriel Simiciuc, 8 ani. Grest-ul Parohiei “San Luigi” Catania

Cele mai dificile situaţii sunt cazurile copiilor care s-au transferat de mai multe ori între România şi Italia, aici fiind necesară intervenţia sistemului, deoarece copiii care au suferit mai multe „transferuri” sunt cei mai fragili şi e nevoie ajutorul şcolii, al părinţilor, pentru a face faţă consecinţelor negative ale acestor schimbări. 

Este cazul lui Gabriel, de 8 ani. Mama lui Gabriel este din Piatra Neamţ şi munceşte în Italia ca îngrijitoare. Pentru a petrece timp cu fiul ei, în fiecare vară, timp de două luni, îl aduce în Italia pentru a-şi petrece vacanta acolo, alături de mama. Insă, femeia nu are timp să stea cu baiatul, şi îl trimite în fiecare zi de luni pană vineri pană la ora 15 la grest. Grest-ul este un fel de şcoală de vară, unde copii de toate vârstele îşi petrec vacanţa. Invată să danseze, participă la competiţii sportive, au ateliere de gătit şi alte activitaţi.

La parohia “San Luigi” din Catania, în fiecare vară vin aproximativ 100 de copii la grest. Dintre aceştia 10 sunt străini, printre care şi români. Gabriel frecventează vara grest-ul de la San Luigi. Nu ştie limba italiană, iar cand l-am întrebat în româneşte dacă îi place acolo, uimit că am vorbit în limba maternă, printre lacrimi mi-a spus: “Da, dar abia aştept să treacă vara sa o revăd pe bunica din România”. 

Alessio este mai mare, are 12 ani şi s-a nascut in Italia, părinţii fiind români. El ştie şi româneşte, şi îi ajută pe ceilalţi copii din România să se descurce la grest.

Voluntară în cadrul grestului Parohiei, Martina Caligari spunea ca românii sunt de departe cei mai descurcăreţi copii străini. “Dacă nu reuşesc să te facă să întelegi prin cuvinte, îţi desenează. Unii sunt foarte trişti, însă foarte inteligenţi, deoarece sunt singurii care reuşesc să înveţe italiana într-un timp scurt”. 

Gabriela Tăbăcaru, 8 ani

Intorcerea acasă din străinătate poate fi un şoc. Pentru copiii născuţi şi crescuţi în Italia, România e o ţară străină. Gabriela are 8 ani, s-a născut şi a crescut în Italia, însă din clasa a II-a s-a întors cu părinţii în România, la Suceava. 

Adaptarea Gabrielei a fost lină, deoarece s-a obişnuit repede cu noua şcoală, noii colegi, noua viaţă. La început i-a fost frică, însa a ajutat-o mult faptul ca mama şi tata au invăţat-o cât a stat în Italia şi limba română. 

Un studiu al Asociaţiei Alternative sociale făcut pe copii reîntorşi din Italia sau Spania spune ca 6.000 de copiii au deja probleme de readaptare de natură psihologică şi emoţională care vor afecta dezvoltarea lor ulterioară, iar estimările arată că numărul va creşte în fiecare an.