Un evreu revendică un teren în centrul Iaşiului
0Moritz Ghelerter cere în instanţă să-i fie restituite proprietăţile care au aparţinut tatălui lui. Bărbatul a dat în judecată Comisia Municipală de Aplicare a Legii 10/2001, iar primul termen al procesului va fi în luna octombrie.
Moritz Ghelerter a contestat în instanţă dispoziţia Comisiei Municipale de Aplicare a Legii 10/2001 prin care i-a fost respinsă cererea de revendicare a suprafeţei de 600 de metri pătraţi de teren pe strada Costache Negri (fostă Ghelerter nr. 7) şi clădirea prevăzută cu şapte apartamente şi anexe. Bărbatul stabilit în Israel solicită judecătorilor Tribunalului Iaşi să îi admită acţiunea şi să îi reconstituie dreptul de proprietate.
În plângerea adresată instanţei, Ghelerter susţine că imobilul şi pământul au aparţinut tatălui lui. „Acest imobil a fost folosit , chiar imediat după naţionalizare de către organele administraţiei de stat din municipiul Iaşi, fără a se întocmi prea multe formalităţi întrucât era situată în zona 0 a municipiului", precizează bărbatul în acţiunea depusă de la instanţă.