Iaşi: Ieşeni, pregătiţi-vă: şantiere în tot oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii judeţului au semnat contractul de finanţare pentru a începe lucrările la reţelelor de apă din municipiu. Timp de doi ani, ieşenii vor fi sub asediul şantierelor şi vor trebui să suporte străzi sparte, întreruperi de apă frecvente, sau blocaje ale circulaţiei rutiere.

Premierul Emil Boc, ministrul Mediului şi Pădurilor, Lazlo Borbely şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad au semnat sâmbătă contractul proiectului în valoare de 142 de milioane de euro, dintre care 103 de milioane de euro sunt nerambursabili.
Lucrările din municipiul Iaşi şi zona metropilitană se ridică la 74 de milioane de euro, adică jumătate din suma alocată întregului judeţ. „Proiectul trebuie finalizat în 2013, ceea ce este puţin pentru cantitatea de lucrări implicate. Trebuie să finalizăm procedurile pentru 16 licitaţii, una este deja lansată şi lucrăm la încă trei. Lucrările vor începe din 2011“, a spus Mihai Doruş, directorul tehnic al Apavital.


Lucrările încep din Copou


Mai întâi, vor fi reabilitate şi extinse magistralele de apă pentru a reduce pierderile de apă şi a optimiza schemele de energie. 5.691 de metri din magistrale vor fi reabilitate, în special de pe strada Codrescu, bulevardul Copou, strada Aurora sau Green Park. Proiectul prevede şi înlocuirea a 12.065 de metri de conducte, astfel că 26 de străzi vor fi sparte, cele mai afectate fiind bulevardul Alexandru cel Bun, strada Sarmisegetuza, strada Dumbrava Roşie, sau şoseaua Galata.


Cele mai ample lucrări vor fi cele de reabilitarea a reţelei de furnizare cu apă, prin care 20 de kilometri de străzi vor fi distruse, iar lucrările vor fi împărţite pe trei zone principale ale municipiului.


Canalizarea modernizată


Partea nordică va cuprinde Bulevardul Copou, şoseaua Ştefan cel Mare, strada Petre Andrei. Zona centrală de lucrări va afecta 31 de străzi, adică 11.624 de metri, delimitate de bulevardul Independenţei, Carol şi Sărărie, până în Codrescu. Zona de sud a oraşului va fi delimitată de strada Costachi Negri şi bulevardul Ştefan cel Mare.


Nicio stradă nu va rămâne neatinsă în urma acestui proiect. Reţelele de canalizare vor fi reabilitate pe o lungime totală de 22.665 metri de pe Splai Bahlui, Dumbrava Roşie, zona Păcurari, pe Săulescu, Socola sau Tudor Vladimirescu.


Şi zonele limitrofe ale municipiului vor fi sub „asediul“ şantierelor, deoarece sistemul de colectare a apei uzate va fi extins mai ales în Bucium, Dorobanţi, Manta Roşie, Păcureţ, Păun sau Ciric. Staţiile de pompare de la Lunca Cetăţuii, Tomeşti şi Dancu vor fi reabilitate din punct de vedere al structurii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite