VIDEO Ce s-a ales de afacerile cu icoanele lui Arsenie Boca, după scandalul mărcii înregistrate. Cum arată portretul interzis la Mănăstirea Prislop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controalele efectuate de poliţişti în ultimele zile, în târgul de suveniruri din zona Mănăstirii Prislop, nu i-au speriat pe comercianţi de icoane cu Arsenie Boca. Doar unele portrete au fost retrase deocamdată de la vânzare.

GALERIE FOTO

Arsenie Boca rămâne cel mai căutat brand în târgul de suveniruri din vecinătatea Mănăstirii Prislop, chiar dacă în ultimele zile poliţiştii au efectuat mai multe controale, unele în urma plângerii unui arădean care susţine că deţine drepturi de proprietate intelectuală asupra imaginii duhovnicului, pentru a stabili dacă vânzătorii sunt în legalitate. Vestea că nu ar mai avea dreptul de a comercializa meteriale cu imaginea şi numele lui Arsenie Boca nu i-a descurajat pe comercianţii de la marginea mănăstirii şi nici pe cei din incina ei.

Maica Domnului, „soluţie de avarie”
Duminică, miile de pelerini veniţi să se roage la mormântul duhovnicului au fost întâmpinaţi cu o ofertă de icoane şi suveniruri cu „marca” Arsenie Boca aproape la fel de variată ca în zilele dinaintea descinderilor poliţiştilor. Afaceriştii susţin că nu au nicio teamă faţă de reclamaţiile arădeanului Daniel Gheorghe, iar motivele sunt diverse.

„De la începutul săptămânii au tot fost controale în târg. S-au mai confiscat icoane, pe ici pe colo, dar poliţiştii nu prea ştiau nici ei ce să caute. Noi avem în telefon poza cu marca pe care ar fi deţinut-o arădeanul care susţine că are drepturi de proprietate asupra imaginii părintelui. Păi el a înregistrat numele <<Boca Părintele>> şi <<Arsenie>>, nu pe amândouă la un loc. În plus, a înregistrat o singură fotografie de-a sa, cea în care părintele are ochii albaştri, strălucitori, şi are barba scurtă. Le arătăm poliţiştilor că nu mai avem astfel de icoane. Le-am scos de la vânzare, dar avem portrete cu părintele cu ochii verzi şi cu barba lungă sau în diverse alte ipostaze”, spune Maria, una dintre comerciantele de suveniruri.

„Am retras unele icoane cu părintele Arsenie Boca. Dacă vedem că nu se reglează lucrurile o să le dăm la săraci”, spune un alt vânzător.

„În ultimul timp, am început să ne reorientăm. Aducem mai multe icoane şi suveniruri cu Maica Domnului. Oricum, atâta timp cât cele cu Arsenie Boca se vând şi în mănăstire, şi pentru că a intervenit Patriarhia, nu cred că vom fi traşi la răspundere”, este de părere un alt vânzător de obiecte „sfinţite”. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara a precizat că în ultimele zile a efectuat mai multe verificări la comercianţii din zona Mănăstirii Prislop, în urma cărora au ridicat peste 100 de icoane şi obiecte de cult purtând imaginea părintelui Arsenie Boca.


Portretul interzis. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

image

„Se efectuează cercetări în trei dosare penale pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrate”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Mănăstirea Prislop, mai 2018 / VIDEO: ADEVĂRUL. Daniel Guţă

Monopol pe Arsenie şi Boca Părintele

Anul trecut, reprezentanţii firmei Additional Woldwide Care Service LTD, cu sediul în Marea Britanie, au susţinut că sunt deţinătorii legali al drepturilor de proprietate intelectuală asupra „mărcii” Părintele Arsenie Boca, înregistrată la Oficiul European de Proprietate Intelectuală (EUIPO) şi le-au solicitat celor care se folosesc de ea să intre în posesia unei licenţe din partea acestei societăţi.

image

Firma înregistrată de câţiva români şi reprezentată în trecut de un maghiar în Marea Britanie menţiona că atât numele Boca Părintele şi Arsenie, cât şi imaginea acestuia sunt înregistrate la nivel european, iar toate produsele şi bunurile ce poartă denumirea sau imaginea lui Arsenie Boca, care intră pe teritorul României sunt contrafăcute, neexistând vreo autorizare sau licenţiere de către deţinătorul de drept al mărcilor înregistrate.

 „Dumneavoastră săvârşiţi o infracţiune prin comercializarea unor mărfuri contrafăcute. Pentru a intra în legalitate, aveţi posibilitatea să intraţi în posesia unei licenţe din partea deţinătorului mărcii înregistrate, prin încheierea unui contract de licenţiere şi achiziţia unor holograme care urmează să fie aplicate pe toate produsele ce poartă denumirea sau imaginea părintelui Arsenie Boca. În cazul în care nu doriţi licenţierea şi nu sistaţi de îndată comercializarea tuturor bunurilor ce poartă denumirea sau imaginea Părintelui Arsenie Boca, vom sesiza autorităţile competente şi vom formula în justiţie atât acţiuni civile cât şi penale pentru ocrotirea dreptului nostru legitim”, se arată în notificările trimise celor care comercializează sau importă suveniruri religioase.
image

Reacţia Patriarhiei Române

Patriarhia Română a reacţionat faţă de demersul reprezentanţilro societăţii private de a înregistra marca „Părintele Arsenie Boca”.

 „În legătura cu anormala înregistrare a unei mărci cu numele «Arsenie Boca» de către o persoană privată din România, Patriarhia Română anunţă ca Arhiepiscopia Bucureştilor a luat atitudine fermă faţă de această situaţie încă de acum o lună şi a comunicat oficial persoanei respective mesajul de a renunţa imediat la această marcă înregistrată în străinătate. Numele părintelui Arsenie Boca este intrinsec legat de istoria şi cultura duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române şi parte a patrimoniului său memorial. Din aceste limpezi şi înalte raţiuni, nicio persoană privată, care nu are nici măcar o legătura de rudenie cu părintele Arsenie Boca, nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său. Acesta, ca şi opera sa scrisă sau picturală, aparţin Bisericii pe care a slujit-o cu vocaţie jertfelnică”, a informat, în 11 mai, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
image

Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia autorităţilor represive ale regimului, trecând prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, apoi dus la Canal şi a trecut prin în închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, de la mijlocul anilor 1950, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit în 28 noiembrie 1989, iar apropiaţii săi susţin că ar fi prevestit prăbuşirea regimului comunist din România şi moartea, în zi de sărbătoare, a fostului preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu. Dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop, iar una din vorbele sale de duh se leagă de locul din Ţara Haţegului: „Va lua ţara foc de la Prislop”, ar fi spus călugărul.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Soarta tristă a bisericilor vechi româneşti, bijuteriile din lemn ajunse ruine sumbre: „Preoţii s-au temut să intervină“

Secretul lui Arsenie Boca: femeia care a stat 40 de ani lângă el. Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite