Satele arhaice din Ţinutul Pădurenilor, redescoperite de turişti odată cu noile lor şosele VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poiana Răchiţelii. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Poiana Răchiţelii. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Noile şosele construite în Ţinutul Pădurenilor au transformat satele arhaice din zonă în locuri mai accesibile, căutate de turişti.

Din toamna anului trecut, drumul care leagă Hunedoara de comuna Cerbăl din Ţinutul Pădurenilor este asfaltat complet, după ce ultimii cinci kilometri ai traseului de 40 de kilometri dintre municipiu şi Poiana Răchiţelii au fost transformaţi într-o şosea modernă.

GALERIE FOTO CU DRUMUL ŞI SATUL POIANA RĂCHIŢELII

Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Ţinutul Pădurenilor sub zăpadă. Satele arhaice ale vacanţelor la bunici, lăsate aproape pustii VIDEO

În prezent, constructorii sectorului de circa cinci kilometri, Cerbăl – Socet – Feregi, lucrează la reţeaua de scurgere a apelor pluviale de pe marginea noii şosele. Au fost montate indicatoarele rutiere şi au fost amenajate locuri de oprire pentru maşini. Noua şosea a făcut mai accesibile satele Cerbăl, Socet şi Poiana Răchiţelii şi împrejurimile acestora, cunoscute pentru priveliştile spectaculoase.

De asemenea, face ca numărul turiştilor care ajung în satele arhaice ale pădurenilor să fie din ce în ce mai ridicat, povestesc localnicii.

„Satul a mai ieşit din izolarea care până în anii trecuşi a făcut ca tot mai muţli oameni, în special tineri, să lase casele goale şi să se mute la oraş. Acum s-au mai întors, chiar şi numai pentru a-şi îngriji şi înnoi casele sau pentru a sta aici la sfârşit de săptămână”, povesteşte Maria, o săteancă din Poiana Răchiţelii.

Poiana Răchiţelii. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Şi preţul caselor şi al terenurilor din zonă a mai crescut. Preţul unei gospodării bătrâneşti în Poiana Răchiţelii ajunge la 30.000 de euro.

tinutul padurenilor si noua sosea spre poiana rachitelii foto daniel guta adevarul

Poiana Răchiţelii

Poiana Răchiţelii, localitatea cea mai populată dintre satele comunei Cerbăl, se află la circa 40 de kilometri de Hunedoara în Munţii Poiana Ruscă. Satul în care locuiesc circa 100 de oameni se înfăţişează pe o culme înconjurată de codrii seculari, la capătul unui traseu care urcă aproape continuu de la Castelul Corvinilor, pe valea pârâului Zlaşti până la izvoarele acestuia, aflate la peste 1.000 de metri altitudine. Drumul principal spre Poiana Răchiţelii traversează aşezările Cerbăl şi Socet, cu câteva zeci de locuitori şi case vechi ridicate pe creste, în mijlocul unor păduri întinse ce acoperă versanţii. „Braţe” ale drumului judeţean urcă spre Arănieş, Feregi, Merişoru de Munte, Poieniţa Tomii şi Ulm, celelalte localităţi din componenţa comunei Cerbăl, care numără mai puţin de 500 de locuitori.


Poiana Răchiţelii. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

tinutul padurenilor si noua sosea spre poiana rachitelii foto daniel guta adevarul

Ţinutul Pădurenilor, o regiune pitorească mărginită de Munţii Poiana Ruscăi, Ţara Haţegului, Valea Mureşului şi învecinată Hunedoarei şi Devei, are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Sus şi Topliţa, cu peste 40 de sate şi cătune, înfiinţate pe creste şi pe văile Cernei şi a afuenţilor săi. Aşezările, vechi de peste cinci secole, înconjurate de păduri întinse, păstrează o atmosferă pitorească, iar oamenii ţin tradiţii vechi şi poartă cu mândrie straiele populare specifice zonei.  


Poiana Răchiţelii. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

tinutul padurenilor si noua sosea spre poiana rachitelii foto daniel guta adevarul

Vă recomandăm să citiţi şi:

Noua şosea din Masivul Parâng a reintrat în şantier. Când vor fi finalizate lucrările din zona alpină VIDEO

Cetatea dacică Blidaru a fost profanată de amatorii de ritualuri. Au făcut distrugeri iremediabile în situl UNESCO

Patru cetăţi dacice unice în lume. Ce se întâmplă cu locurile pline de enigme din Munţii Orăştiei VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite