Un mort și trei răniți grav într-un accident produs la Orăștie. Un tânăr de 20 de ani a murit pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O manevră greșită a dus la producerea unui grav accident de circulație,soldat cu moartea unui tânăr și rănirea gravă a altor trei persoane.Evenimentul a avut loc pe raza localității Orăștie în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit polițiștilor, maşina în care se aflau aceştia a acroşat o autoutilitară, pe urmă, a intrat pe contrasens, unde s-a lovit frontal de o alta. Impactul a fost violent. Şoferul maşinii, de doar 20 de ani, a murit, iar ceilalţi tineri ce se aflau în autoturism au fost răniţi grav. Leziuni a mai suferit încă o persoană, pasageră în una dintre cele două autoutilitare lovite de maşină, însă fără ca rănile să îi pună viaţa în pericol.
Accidentul s-a petrecut puţin după ora 02:00 noaptea, pe strada Unirii din Orăştie. Poliţiştii spun că autoturismul în care se aflau tinerii circula dinspre Sibiu către Deva. Deocamdată, nu se ştie cu exactitate cum a ajuns maşina pe contrasens. Aceasta a acroşat, prima dată, o autoutilitară şi, apoi, s-a tamponat frontal cu alta ce venea din sens opus. La faţa locului au ajuns de urgenţă un echipaj SMURD, unul de Ambulanţă şi altul de descarcerare. Acesta din urmă a intervenit imediat pentru scoaterea răniţilor dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. „Echipa de descarcerare a îndepărtat plafonul maşinii şi a tăiat, cu accesoriile din dotare portierele autoturismului pentru a reuşi extragerea celor trei răniţi. Concomitent, paramedicii SMURD şi personalul Serviciului de Ambulanţă au făcut eforturi pentru stabilizarea răniţilor. Din nefericire, şoferul autoturismului nu a mai putut fi salvat”, a declarat locotenent Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Cei trei tineri răniţi grav, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 ani, toţi din Orăştie, au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. Din cauza stării în care se aflau, medicii au decis ca doi dintre ei să fie transferaţi cu elicopterul SMURD, unul la Timişoara, iar celălalt la Târgu Mureş.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite