PORTRET: Doru Ailincăi antrenează campioni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doru Ailincăi
Doru Ailincăi

Specialistul în lupte libere a cucerit sute de medalii împreună cu elevii săi, după sute de ore de muncă şi concentrare.

A copilărit în satul Muncelul Mic, un loc uitat de lume, în Ţinutul Pădurenilor. Aici, trânta reprezenta cea mai la îndemână metodă prin care puştanii îşi dovedeau supremaţia. Aşa se face că, în copilărie, Doru Ailincăi a fost provocat de copii la sute de trânte. În timp, şi-a perfecţionat abilitatea de a lupta. Nu s-a gândit că peste ani va câştiga concursuri de lupte libere sau că va antrena campioni. „În 1979, aveam 12 ani şi păşeam prima dată într-o sală de lupte libere. Am fost impresionat de ce am văzut. Copii care se luptau şi cădeau pe saltea. Eu eram obişnuit să mă lupt şi să cad pe pământ. M-am înscris imediat şi am început antrenamentele”, îşi aminteşte Doru Ailincăi.

Doru Ailincăi

În mai puţin de un an, a cucerit titlul de campion judeţean. A urmat titlul de campion zonal şi locul patru la nivel naţional. În 1980 este legitimat la clubul Jiul Petrila. În 1986 era legitimat la seniori şi a reuşit să-şi adjudece două titluri de vicecampion naţional. Avea 19 ani când a fost chemat la clubul Steaua. „Nu m-au lăsat cei de la Jiul să plec. Aveam şi ceva probleme de sănătate care mă împiedicau să lupt la potenţialul maxim. Aşa că am rămas în judeţ”, spune Ailincăi.

Paznic cu rezultate de antrenor
În 1998, Doru s-a întors la Deva. „În Valea Jiului nu se mai putea face nimic. Epoca Miron Cosma în care clubul era sprijinit era încheiată. Am cerut ajutorul lui Matei Partenie, cel care conducea clubul de lupte de la Deva. A fost de acord să antrenez copiii, dar nu avea cum să mă angajeze antrenor.  M-a angajat paznic la sală şi antrenam copii voluntar. În anul 2000, elevii cu care am lucrat au obţinut primele trei locuri la concursul naţional de lupte desfăşurat la Oradea. A fost punctul de la care, cu sprijinul lui Matei Partenie, mi-am început activitatea de antrenor”, spune fostul luptător.

Doru Ailincăi

Doru Ailincăi a obţinut cu elevii săi sute de medalii. „Am un elev pe care l-am antrenat şi care acum este campion naţional în Noua Zeelandă. Numele lui este Sergiu Păuleţ şi vorbim la telefon ori de cîte ori avem ocazia. Daniel Savu, un alt elev de-al meu, luptă astăzi în Bundesliga în Germania. Sunt mândru de ei. Îmi poartă numele peste hotare” spune, cu mândrie, Ailincăi.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cel mai spectaculos procedeu de lupte libere?
„Saltul cu cârlig” sau „liana”. Un procedeu deosebit de greu, dar la fel de spectaculos. Nu poate fi aplicat într-o luptă cu doi adversari aflaţi pe aceeaşi linie valorică. Dar poate fi văzut în competiţii unde există diferenţe mari de clasă între luptători.

Aţi antrenat şi fete?
Nu. Stilul meu de a antrena este unul mai dur. Fetele sunt bune luptătoare, dar sunt mai sensibile.

A scăzut apetitul copiilor pentru acest sport?
Da. E greu să mai aduci copii la sală. Eu umblu prin şcoli, în sălile de sport. Dacă mă conving, îi chem la mine la sală. Toţi copiii sunt pasionaţi de televizor şi calculator.

Doru Ailincăi

ce-i place
Doru este pasionat de ieşirile în aer liber. Apoi, caută mereu să găsească noi scheme de lupte. „De multe ori caut să-mi imaginez soluţii pentru a ieşi din prinsoarea adversarului. Multe dintre ele le arăt apoi elevilor mei”, spune luptătorul.

ce nu-i place
„Mă îngrozesc atunci când văd copii drogaţi, copii beţi sau copii care fumează. Nu accept aşa ceva. Încerc să-i lămuresc că nu e bine ce fac. Dar mă aştept ca statul să facă mai mult pentru ei”, spune Doru.

Profil
Născut.  28.02.1967.
Studii. Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Sibiu.
Experienţă. Antrenor de lupte libere.
Familie. Logodit.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite