FOTO Hunedoara anilor 1880 în imagini rare. Cum se mândreau austro-ungarii cu Uzinele de fier şi minele din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.

Uzinele de fier din Hunedoara au fost pentru Imperiul Austro-Ungar drept una din realizările industriale importante ale secolului al nouăsprezecelea. Se aflau în patrimoniul Fiscului Austro-Ungar şi concurau cu celelalte mari exploatări siderurgice din imperiu. „Zona Hunedoarei, în care funcţionau uzinele şi exploatările de fier şi uzina de fontă de la Călan, devenise un obiectiv strategic pentru imperiul austro-ungar”, afirmă istoricul dr. Dorin Petresc.

Imaginile vor fi expuse la castel

Una dintre dovezi este un album vechi de fotografii, descoperit recent in arhivele Castelului Corvinilor. Imaginile înfăţişează activitatea din Uzinele de fier, din siderurgia şi mineritul din zona Hunedoarei.

„Prin acest album de fotografii, păstrat în prezent în arhivele Muzeului Castelului Corvinilor, şi prin alte piese de fontă şi de fier realizate aici, Hunedoara a fost prezentă la Expoziţia Universală (1889) de la Paris, cea pentru care a fost construit şi Turnul Eiffel.

Pentru noi e o mândrie faptul că s-a păstrat acest album mai bine de un secol şi că îl vom putea arăta celor care vizitează Castelul Corvinilor. Anul acesta se împlinesc 130 de ani de când a fost pus în funcţiune primul furnal la Hunedoara”, spune Dan Bera, administrator în Muzeul Castelului Corvinilor.

Obiectiv strategic al imperiului

Potrivit istoricului dr. Dorin Petresc, exploatările de fier din Hunedoara au fost în a doua jumătate a secolului nouăsprezecelea un vârf al industriei din Imperiul Austro-Ungar.Siderurgia hunedoreană era rentabilă, în acea epocă în care tehnologiile de vârf erau cele ale industriei mecanice. Resursele de fier, importante, erau o contrapondere la cele ale bavarezilor, iar uzinele Hunedoarei au devenit un obiectiv de importanţă europeană”, adaugă istoricul.

Vă recomandăm şi: 

FOTO Uzinele Hunedoarei, văzute din turnul castelului în urmă cu 70 de ani. Ce a rămas din ele în şapte decenii

În 1942, celebrul Willy Pragher fotografia de pe meterezele castelului uzinele de fier ale Hunedoarei. Din aceeaşi locaţie, în prezent, cei care privesc spre platforma industrială mai pot vedea doar un turn de răcire ajuns ruină şi, în plan îndepărtat, ruina vechii şcoli de ucenici din combinatul siderurgic al Hunedoarei.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Drama unui fost oţelar ajuns la pensie: sapă după fier vechi în ruinele combinatului pentru a-şi plăti ratele

În fiecare zi, în peisajul postapocaliptic al vechii platforme siderurgice a Hunedoarei se avântă zeci de căutători de fier vechi. Unii dintre ei trăiesc adevărate drame: au lucrat până în anii trecuţi în combinat şi, o dată ieşiţi la pensie, în încercarea de a-şi asigura existenţa au fost nevoiţi să se întoarcă în locurile unde au muncit, de această dată doar pentru a săpa după fier.

Cum arăta industria din Hunedoara în 1966, când imaginea uzinelor a fost imprimată pe bancnota de 25 de lei

Aproape cinci decenii au trecut de la data în care imaginea combinatului din Hunedoara era aleasă pentru a reprezenta verso-ul bancnotei de 25 de lei. De atunci, aproape toate construcţiile înfăţişate pe bancnotă, ca una dintre realizările cu care se puteau mândri românii, au dispărut.

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

Printre cei peste 10.000 de oameni care lucrau în anii 1950 în combinatul din Hunedoara şi în fabricile din împrejurimile acestuia s-au infiltrat şi informatori ai unor servicii străine, potrivit unor documente păstrate până în prezent.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite