Enigmele cetăţilor dacice, bijuteriile ingineriei din lumea antică. Cum au ajuns conducte de apă şi drumuri pavate în aşezările de lux de pe culmile munţilor
0Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau alimentate prin conducte şi cisterne de apă, aveau temple de lux, drumuri pavate şi monumente cu aspect ciudat, a căror întrebuinţare nu a fost desluşită până în prezent. Istoricii susţin că aşezările de pe culmi ale dacilor formau un sistem complex de apărare în faţa invadatorilor, iar modul în care au fost construite arată nivelul ridicat de civilizaţie al strămoşilor noştri.
Cele mai importante cetăţi ale dacilor au fost ridicate în Munţii Orăştiei şi se numără printre marile realizări ale arhitecturii militare din afara Imperiului Roman. Construite cu ajutorul unor meşteri greci şi romani, după cum afirmă unii istorici, aşezările antice păstrează numeroase mistere şi controverse:
Cea mai veche cetate în stil elenistic
Istoricii au considerat aşezarea de la Costeşti drept cea mai veche cetate dacică din Munţii Orăştiei. Începuturile existenţei ei sunt datate la sfârşitul secolului II. î. Hr. Costeşti a fost o cetate puternică, la baza căreia exista o mare aşezare civilă. Sunt vizibile şi în prezent rămăşiţele celor patru temple patrulatere, cu aliniamente de coloane, situate în interiorul aşezării şi în vecinătatea ei. Potrivit unor cercetători, Costeşti a fost reşedinţa unor conducători ai dacilor, posibil chiar a lui Burebista. În timpul domniei acestuia, la mijlocul secolului I î. Hr., cetatea a intrat într-o nouă etapă de construcţie, în care au fost folosite elementele de fortificaţie de tip elenistic. Cetatea a fost distrusă şi incendiată în timpul primului război cu Traian, din anii 101 - 102 d., însă dacii au încercat refacerea ei. Ultima etapă de construcţie a avut loc între cele două războaie daco-romane, când cetatea a fost refăcută. În anul 106, ea a fost însă cucerită şi incendiată din nou, iar de atunci nu a mai fost reclădită.
Ce a fost înainte de Sarmizegetusa Regia?
Unul dintre misterele care încă nu au fost clarificate prin dovezi arheologice priveşte existenţa pe amplasamentul viitoarei Sarmizegetusa Regia a unei fortificaţii mai vechi. „Cercetătorii sitului consideră că pe viitorul amplasament al Sarmizegetusei regale era un loc de cult, devenit Muntele sacru al dacilor (Kogaionon), în prima jumătate a sec. I a.Chr., când Deceneu accede la titlul de mare preot. Un argument în acest sens este faptul că Strabon cunoştea existenţa muntelui Kogaionon, dar nu cunoştea Sarmizegetusa, care va fi menţionată mai târziu de Ptolemeu, cu epitetul regală”, informează autorii studiului „Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei”, publicat de Institutul Naţional al Patrimoniului.
Cât de moderne erau cetăţile dacice în vremea locuirii lor
Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost clădite cu ziduri de incintă din piatră, iar în vremea locuirii lor au reprezentat una dintre cele mai mari realizări ale arhitecturii militare din afara Imperiului Roman. Tehnica modernă şi inovativă în care au fost construite a reprezentat şi unul dintre motivele care au stat la baza deciziei de le a introduce, în anul 1999, în Patrimoniul Mondial UNESCO. “Cetăţile dacice reprezintă sinteza unică a unor influenţe culturale externe şi a unor tradiţii locale în privinţa tehnicilor de construcţie şi a arhitecturii militare antice. Sunt expresia concretă a nivelului de dezvoltare excepţional al civilizaţiei regatelor dacice de la sfârşitul mileniului I, înainte de Hristos. Ele sunt monumente exemplare pentru fenomenul evoluţiei de la centrele fortificate la aglomerările proto-urbane, caracteristice sfârşitului Epocii fierului în Europa”, au fost criteriile pentru care au fost incluse în patrimonial UNESCO.
Murus dacicus
Tehnica de construcţie a fortificaţiilor a fost denumită murus Dacicus, care presupune ziduri de piatră de talie (legate la nivelul fiecărei asize prin tiranţi de lemn) şi emplekton din piatră sfărâmată şi pământ bătut, adaptare originală a celor mai bune tradiţii ale arhitecturii militare elenistice, susţin cercetătorii , implicaţi în „Programul Multianual de Cercetări Arheologice din Munţii Orăştiei”, finanţat de către Ministerul Culturii. Zidul Dacic este format din două ziduri exterioare clădite din blocuri de piatră cioplite sub formă de paralelipiped dreptunghic, aparent fără a se folosi mortar între ele. După aşezarea fiecărui rând de blocuri, spaţiul dintre cele două ziduri era umplut cu pietriş şi piatră spartă amestecate cu lut şi apoi compactate. Legătura dintre cele două ziduri era realizată prin intermediul unor grinzi din lemn ars care erau cioplite la capete sub formă de pană (coadă de rândunică), pentru a se bloca în şanţul săpat în partea superioară a blocului de piatră. Grosimea zidurilor de incintă variază între 1,5 şi 3 metri, iar înălţimea lor era în jur de 6 – 8 metri. Înălţimea zidurilor ce mărginesc terasa XI de la Sarmizegetusa Regia ajungea însă până la 14 metri, cetatea fiind dotată şi cu turnuri de apărare.
Reţea de apă curentă
Rămăşiţele unor conducte şi cisterne de apă au fost descoperite în fostele cetăţi dacice din Munţii Orăştiei. Cucerirea Sarmizegetusei Regia a fost posibilă, potrivit unor istorici, după ce romanii au distrus conducta care alimenta cu apă aşezarea. „Se pare că Traian tăiase conductele ce aduceau apa în cetatea de refugiu a Sarmizegetusei: aşa s-ar explica dramatica scenă în care apărătorii capitalei dacice, sleiţi de puteri, îşi împart ultimele picături de apă. E preludiul capitulării cetăţii care, după cum atestă descoperirile arheologice, va fi sistematic şi cu sălbăticie distrusă împreună cu aşezarea civilă şi cu monumentala incintă sacră”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu. Şi cetatea Blidaru reprezintă un exemplu al tehnicii avansate de construcţie. Aprovizionarea cu apă a cetăţii de pe culmea dealului era asigurată prin cisterna care ar fi avut capacitatea de 200 de metri cubi. Cisterna se afla în afara zidurilor şi era alimentată dintr-un izvor, cu ajutorul unei conducte de lut ars.
„Conducte din lut ars au fost găsite pe mai multe terase din apropierea cetăţii, traseele lor fiind uneori identificate pe mai mulţi zeci metri. Tot pe Dealul Blidarului a fost descoperită, într-o stare excepţională de conservare, o cisternă săpătă în stâncă şi căptuşită cu scânduri din lemn”, informau arheologii, potrivit cetăţi-dacice.ro.
Misterul drumurilor şi treptelor de piatră
Toate fortificaţiile dacice din Munţii Orăştiei au fost dotate cu scări monumentale din trepte masive de piatră, amplasate la intrarea în spaţiul fortificat şi, în unele cazuri, în interiorul aşezărilor. Unele scări de piatră sau dalaje erau dotate cu balustrade de piatră sau de andezit. „Dalajele din piatră, sesizate mai ales în interiorul aşezărilor, aşezate direct pe sol au dimensiuni impresionante: la Sarmizegetusa Regia, drumul către zona sacră are o lărgime de circa cinci metri. La Luncani-Piatra Roşie, un alt drum cu dalaj de calcar a fost sesizat arheologic în direcţia celei de a doua incinte a fortificaţiei, având şi o ramificaţie către clădirea absidată de pe platou”, au informat cercetătorii citaţi în studiul publicat de Institutul Naţional al Patrimoniului.
Meşteri greci şi romani
Cetatea de la Blidaru este considerată una dintre cele mai puternice aşezări fortificate din Munţii Orăştiei. Unele dintre zidurile ei aveau lăţimea de cinci metri, potrivit istoricilor. „La ridicarea zidurilor au participat meşteri greci, pe unele din blocuri fiind incizate litere greceşti precum Θ şi Ɔ. Aceste litere şi alte similare apar incizate pe blocuri în aproape toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, fiind considerate semne de pietrar care marcau locul exact al unui bloc într-o anumită parte a zidului”, informau arheologii implicaţi în „Programul Multianual de Cercetări Arheologice din Munţii Orăştiei”. Potrivit istoricului latin Dio Cassius, împăratul roman Domiţian l-a sprijinit pe Decebal în construirea unor cetăţi. „Domiţian cheltuise foarte mulţi bani pentru încheierea păcii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar şi meşteri pricepuţi la felurite lucrări folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i dea mereu multe”, scria Dio Cassius.
Sistemul de fortificaţii
Capitala Daciei era bine protejată în faţa invadatorilor, de un sistem de fortificaţii unitar. „O simplă privire pe hartă arată că fortificaţiile de la Costeşti, Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Roşie, Băniţa, ca şi numeroasele elemente defensive de mai mică însemnătate, au fost concepute în vederea unui scop limpede: protejarea marelui centru economic, politic şi religios-cultural de la Sarmizegetusa (Dealul Grădiştii). Cetăţile menţionate nu sunt simple centre tribale întărite. Ele sunt construite în astfel de locuri, încât se văd şi se sprijină reciproc”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică. Din aceste fortificaţii erau supravegheate căile de acces spre Sarmizegetusa Regia, iar în jurul lor erau aşezări civile.
Cum arătau templele dacilor
Există numeroase contradicţii privind modul în care arătau templele dacilor, pentru că s-au păstrat doar resturi din temeliile unor construcţii cu caracter de cult. „Marile sanctuare dacice de la Sarmizegetusa şi Costeşti nu aveau alt acoperiş decât cerul. Lipsesc cu totul urmele de ţiglă, precum lipsesc şi urmele de cărbune pe care le-ar fi lăsat inevitabil arderea acoperişurilor de şindrilă ale unor construcţii atât pe mari. Această împrejurare se potriveşte foarte bine cu o religie de esenţă urano-solară, dar nu cu una chtoniană”, scria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii. Alţi istorici, ca Ion Horaţiu Crişan, susţineau că sanctuarele şi templele aveau acoperişuri, motivându-şi afirmaţiile prin nevoia dacilor de a folosi templele indiferent de vremea de afară.
Numai în zona sacră a vechii capitale a Daciei pre-romane au funcţionat, potrivit unor istorici, nouă temple şi sanctuare. Lăcaşurile de cult nu lipseau nici din interiorul cetăţilor de apărare, construite în jurul Sarmizegetusei (Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie). La Costeşti-Cetăţuie se aflau patru temple patrulatere, amplasate pe patru terase ale dealului, amenajate de daci. În apropiere de cetatea de la Blidaru, în punctul „Pietroasa lui Solomon”, s-au descoperit două temple patrulatere. În cetatea Piatra Roşie, la nord de incinta mică s-au descoperit plintele unui templu patrulater, scriu istoricii. Unele temple au fost construite din materiale aduse de la zeci de kilometri distanţă. “Efortul necesar ridicării majorităţii acestor temple rezultă şi din faptul că acolo unde materialul local nu corespundea cerinţelor se aducea materialul de construcţie din altă parte, chiar de la zeci de kilometri distanţă. Astfel, în Munţii Şureanu, s-a adus calcar de la Măgura Călanului şi andezit de la Dealul Bejan, de lângă Deva”, arăta Cristina Bodo, în cercetarea “Munţii Orăştiei”, centrul Regatului Dac, publicată în monografia judeţului Hunedoara.
Soarele de andezit
Soarele de andezit din Sarmizegetusa Regia este unul dintre cele mai misterioase astfel de construcţii. ”Datorită formei sale, acest pavaj circular de aproape şapte metri în diametru, aşezat pe o temelie de blocuri calcaroase, îşi merită pe deplin numele de „soare de piatră” care i-a fost dat. El servea ca altar de jertfă; sub el se află un bloc cioplit în formă de lighean, care dă în canalul de scurgere: pe aici curgea apa folosită la ceremonii sau chiar sângele jertfelor”, susţinea istoricul Hadrian Daicoviciu. Teoria istoricul este contestată de alţi cercetători. Dintre lăcaşele de cult ale dacilor din Munţii Orăştiei cel mai impresionant este Marele sanctuar rotund. De aici, dacii priveau către cerul înstelat, încercând să-i desluşească misterele. “Marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa cu aşezarea ritmică a stâlpilor săi presupune efectuarea unor observaţii coreşti, mai naturale în cadrul cultelor solare decât în cel al adorării de divinităţi subpământene”, informa Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii. Rolul exact al sanctuarului nu a fost desluşit, adăuga istoricul, dar se poate presupune că era folosit şi ca un calendar.
Vă recomandăm şi:
Tinere care se plimbă aproape goale printre ruinele Sarmizegetusei Regia, corturi aşezate împrejurul sanctuarelor antice, blocuri de beton intercalate cu monumente din calcar şi andezit şi o atmosferă de sărbătoare. Astfel se prezenta vechea capitală a Regatului Dac în anii 1980, în imaginile rare realizate de Cornelius Ionescu.
Descoperirea Sarmizegetusei Regia a avut ecouri în întreaga lume, iar jurnaliştii de la The New York Times afirmau că rezultatele săpăturilor din perioada interbelică au dovedit cât de mult cultura dacilor era conectată cu cea a celţilor.
Sarmizegetusa Regia este comparată tot mai des cu Stonhenge, celebrul monument neolitic din Anglia. În fosta capitală a Regatului Dac, zilele fenomenelor cereşti aduc numeroşi turişti, iar mulţi dintre ei susţin că aici, în munţii Orăştiei, resimt energia pozitivă.
Se încarcă comentariile...
