10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului
0Aproape nu există sat în Ardeal din care să lipsească poveştile faimoaselor descoperiri de comori, afirma istoricul Iulian Marţian. Istoria celor care au dat naştere unor poveşti fascinante se întinde pe aproape 2.000 de ani, începând cu povestea comorii ascunse de regele Decebal şi până la descoperirile recente ale pieselor antice preţioase, din Sarmizegetusa Regia.
Fiecare descoperire a unor tezaure valoroase ascunde o poveste de multe ori fascinantă. Iată zece dintre cele mai frumoase relatări despre comorile ascunse din Ardeal:
1. Comoara lui Decebal
Una dintre cele mai vechi legende despre comori este cea a regelui Decebal, care ar fi ascuns aurul, argintul şi podoabele cele mai de preţ ale dacilor în albia râului Sargeţia, identificat în prezent cu Streiul. Potrivit istoricului roman Dio Cassius, Decebal a abătut albia râului Sargeţia cu ajutorul unor prizonieri, care apoi au săpat o groapă, unde au fost ascunse tezaurele valoroase.
După ce prada a fost pusă în groapă, râul a fost adus pe cursul normal, iar prizonierii care l-au ajutat pe Decebal la ascunderea ei au fost ucişi. Un prieten al regelui dac, care ştia de ascunzătoarea acestuia, a fost capturat de romani şi le-a mărturisit acestora locul secret. Armatele împăratului Traian au descoperit comorile şi s-au întors în Roma cu cantităţi impresionante de aur şi argint, potrivit mărturiilor istoricilor.
2 Aurul din Strei
În secolul al XVI-lea, în jurul anului 1550, câţiva pescari care se deplasau cu şeicile pe râul Strei au făcut o descoperire uimitoare. Dintr-un ascunziş de pe fundul apei, au observat strălucind câteva piese de aur. Au tras şeicile la mal şi au intrat apoi în apă, pentru a scoate căldările cu galbeni: peste 400.000 de monede şi o cantitate mare de sloiuri (piese) din aur. Comoara s-ar fi aflat, potrivit umanistului Wolfgang Lazius, sub o construcţie bolţită, ca o criptă, dărîmată de un copac căzut peste ea. Unii istorici susţin că aurul provenea, de fapt, din apropierea unei cetăţi dacice, fiind scos la iveală de ploile abundente care au provocat inundaţii şi alunecări de teren.
3 Misterul unei comori ascunse în stâncă
O altă poveste despre comorile din zona Munţilor Orăştiei datează din anul 1784, fiind povestită de localnici. Legenda spune că unui ţăran din satul Chitid, pe nume David Albu, i-a apărut în vis „un om vrednic, alb şi înalt”, care i-a spus să urmeze cursul unui pârâu până la locul numit „Cheie” de la marginea satului, apoi să se îndrepte spre miazăzi şi ce va găsi acolo să ia pentru el, cât vrea, dar să nu povestească nimănui despre cele petrecute. Localnicul a urmat sfatul arătării şi s-a îndreptat spre locul indicat, unde a găsit o stâncă abruptă, strălucind „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”, spune legenda. A observant crăpătura din stâncă şi a intrat.
“Uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în faţa lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă şi mai mare, dar numai din argint”, povestea localnicul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munţilor Orăştiei.
Povestea spune că ţăranul a murit în ziua în care a încălcat legământul tăcerii, iar preotul căruia i se spovedise a căutat comoara în zadar, iar în locul indicat a descoperit doar urmele unei aşezări străvechi.
4 Comoara popilor
Despre aceeaşi comoară din apropierea Sarmizegetusei Regia a scris şi cercetătorul Iulian Marţian, în articolul „Comoara popilor”, publicat în Observatorul, din 1880. Istoricul afirma că la preotul Petru din Vâlcelele Bune a venit un păstor de la munte, pentru a i se împărtăşi. „Părinte, eu am încă o taină, dar nu cutez să o descopăr, deoaree îndată ce o voi spune, va trebui să mor”, i-a spus săteanul. Preotul însă l-a înduplecat să povestească despre comoară, spunându-i că se va însănătoşi dacă îşi va lua piatra de pe inimă. Săteanul a povestit cum, umblând cu turmele pe dealurile Grădiştei, a descoperit într-o gură de peşteră vase pline de vrafuri de galbeni şi chipuri de oameni din aur, şezînd la mese din aur. La scurt timp după mărturisire, săteanul şi-a dat ultima suflare. Popa Petru a pornit imediat în căutarea comorii, însoţindu-se cu un alt preot, din Vâlcelele Bune, pe care l-a rugat să îl ajute să caute nişte vite ce i se pierduseră.
„După ce umblară amândoi timp îndelungat prin fundul muntelui şi osteniră fără a găsi niciunul ceea ce căutau, deciseseră să se înapoieze acasă. Dar fiindcă îi cupprinse foamea, s-au aşezat lângă un izvor, care curgea din ruinele cetăţii, să îşi consume merindele. Preotul din Vâlcele văzu strălucind galben pe fundul pârâului, care curgea din acel izvor. Plăcut surprins de acea zare, ca să nu fie observat de tovarăşul său îşi întoarse privirea în partea opusă, unde, spre marea sa uimire vede sub rădăcinile unui copac vechi, răsturnat lângă zidul cetăţii o altă strălucire galbenă, care provenea de la o mare mulţime de bani de aur, ca cei din pâru. Egoist şi nesincer, se sculă şi stărui pe lângă colegul său să plece ca să nu-i ajungă noaptea, căci satele le erau la depărtare”, scria Iulian Marţian.
Preotul s-a întors mai târziu după comoara pe care a încercat să o tăinuie de prietenul său. A adus acasă, în toiu nopţii, o cantitate mare de aur „cât putură duce, el şi preoteasa” în spate, dar secretul lor a fost aflat la scurt timp. Sătenii au pornit în căutarea comorilor, ia jandarmii l-au luat pe preot şi l-au acuzat de tăinuirea ei. Petru a fost arestat, iar administratorii ţinutului i-au spus că până va fi predată comoara, acesta va rămâne în temniţă. Bărbatul nega că ar fi găsit vreo comoară, dar soţia sa a fost înduplecată şi a dat comoara autorităţilor. Deşi a fost eliberat, preotul nu a scăpat de probleme. L-au călcat hoţii şi l-au schingiuit, pentru a afla locul unde a fost găsită comoara şi dacă a mai păstrat din aurul descoperit.
5 Ţinutul aurului
O altă relatare despre comorile descoperite în Sarmizegetusa Regia datează de la începutul secolului XIX. Arimie Popa, un sătean din Ocolişu Mic, aflase de la fiul său că în apropierea unor ruine antice, pe locul unde copilul păştea porcii, se află mai multe monede strălucitoare de aur. Porcii au scurmat pământul şi au scos la iveală comoara, însă copilului i-a fost teamă să se atingă de ea, ştiind că banii aceştia sunt păziţi de Diavol, iar cine îi va lua va fi blestemat. Arimie nu s-a temut, ci a pornit căutările găsind mai multe grămezi de monezi din aur, sute de galbeni risipiţi printre rădăcinile unor copaci. „Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966). A fost nevoie de intervenţia autorităţilor, care au pus zona cetăţii sub paază, pentru a domoli goana după aur a localnicilor.
6 Matriţa descoperită după furtuna de Sânziene
Fascinantă este şi povestea descoperirii, în vara anului 2013, a matriţei antice din bronz, cu ajutorul căreia în Sarmizegetusa erau ornamentate podoabele. Obiectul antic, unic în România, a fost descoperit întâmplător, în urmă cu doi ani, în situl fostei capitale dacice din Munţii Orăştiei. În timpul unei furtuni, din noaptea de Sânziene, vântul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborât, a doua zi Vladimir Brilinsky, omul care se ocupă de administrarea monumentului UNESCO, a descoperit, împreună cu câţiva copii pe care îi însoţea în acel loc, piesa unică din bronz. „Era noaptea de Sânziene, atunci când poveştile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbuşire, groapă şi Ionuţ Trufaş. Copilul m-a întrebat ”Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo?” Inima mi-a stat în loc, asemenea timpului care nu voia să se mai scurgă. Şi da, era ea, cea care ne aştepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradiţională, a locului: matriţa din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită şi pe lângă un pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuţi pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om mai de preţ, într-o viaţă întreagă”, relata, recent, Vladimir Brilinsky.
7 Comoara din Valea Rea
În urmă cu câţiva ani, sute de obiecte din aur şi argint au intrat pe mâna căutătorilor de comori, pentru ca apoi să fie traficate pe piaţa neagră. O localnică din Valea Rea, un cătun al satului Grădiştea de munte, a fost cea căreia i-a fost arătat locul comorilor. “Într-o noapte am văzut ţâşnind vâlvătăile din pădure. Mai multe flăcări care luminau muntele. Din bătrâni se spunea că în acea zonă fusese îngropată comoara lui Decebal. Eu nu am putut ţine acest secret, iar unii dintre vecinii mai au săpat după aur în locul pe care l-am indicat şi au descoperit comorile. Banii însă nu le-au adus fericirea”, a povestit femeia, care a locuit toată viaţa în acest ţinut. Multe dintre piesele descoprite în Valea rea, inclusiv o căldare de galbeni (kosoni), fac obiectul unor dosare penale de crimă organizată, în care prejudiciile reclamate sunt de ordinul milioanelor de euro.
8 Aurul din Ţara Haţegului
O altă legendă a comorilor este relatată de Felice Carroni, un renumit arheolog şi numismat italian, din secolul XVIII, care în 1809 a întreprins o călătorie în Transilvania. „În ţinutul Haţegului, la graniţa dinspre Ţara Românească, un ţăran îşi păştea porcii. Scormonind de plictiseală pământul cu piciorul, omul a băgat de seamă că strălucea o monedă. Datorită ploilor abundente, coaja de pământ ce acoperea imensul tezaur neânchipuit se subţiase din fencire şi se făcuse mai moale. Când porcarul a scormonit mai adânc, iată ca s-au ivit sub ochii lui holbaţi monete de aur fără număr şi fără măsură. A luat cât a putut cuprinde în pumni, iar seara le-a dus la ai săi. Aceştia l-au pus să le arate comoara şi seara pe întuneric au cărat mai bine de o căruţă încărată la maxim. Pentru a nu avea discuţii cu consiliul minelor, nici cu fiscalii statului, banii au fost trecuţi pe ascuns în saci de grâu în Imperiul Otoman, de unde au ieşit din nou la lumină, în cantităţi mici, fie vânduţi giuvaergiilor pe mult mai puţin decât valoarea lor intrinsecă, fie daţi în schimb pe vite. Jumătate erau lisimachi de diferite tipuri, jumătate monede de la Brutus (n.r. kosoni) etc”, afirma Felice Caroni.
9 Vâlva băilor
În Ardeal, foarte multe poveşti despre comorile ascunse în galeriile minelor vorbesc despre existenţa unor duhuri ale acestor, numite vâlve. O vorbă din trecut a minerilor care săpau după aur se referea la morţile care aveau loc în mină, puse pe seama blestemelor aurului. „Ortacii ciocnaeu paharele, cu dinţii strânşi, ca să nu-i năpădească plînsul şi îşi spuneau: o să dăm de aur, de aur mult, iarăşi s-a prăpădit unul dintre noi”, scria etnologul Tudor Pamfile. Vâlva apărea cu înfăţişarea unei femei tinere şi frumoase, care veghea peste aurul din băi (mine). „îşi pune ochii pe câte-un fecior mai zdravăn şi când îl întâlneşte singur prin vreaun colţ, i se arată. Feciorul rămâne uimit de atâta frumuseţe şi nu poate scoate o vorbă. Atunci ea îl mângâie şi îl desmiardă, spune că îi este drag de el şi că îi va arăta pe unde să cerce după aur. Şi ala se pomenesc unii deodată în belşug. Dar vâlva le cere un singur lucru: să nu spună la suflet deom că au dat faţă cu ea, căci de vor cuteza să îşi caşte gura sunt pierduţi. Şi vezi, cum e omul când dă de noroc. Nu ştie să-şi puie strajă gurii. Şi apoi Vâlva îi sugrumă ca pe nişte pui de vrabie”, scria Tudor Pamfile, în Mitologie românească. Volumul Comorile, publicat în 1916.
10 Blestemul comorii
Potrivit istoricului Iulian Marţian puţine erau satele din Ardeal în care nu circulau poveşti despre comori ascunse în ruinele unor cetăţi, în gorgane sau în peşteri. „Dar nu este dat oricărui pământean de rând să poată pătrunde la ele, căci cele mai multe stau sub paza duhurilor necurate şi dacă întâmplător le găseşte un om mai slab de fire, acela trebuie să moară de moarte năpraznică. Altele iarăşi stau sub afurisenie şi cei ce le găsesc se nefericesc din cauza lor până în a şaptea viţă. Când se apropie apoi primăvara cu indiciile cele mai neîndoelnice ale flăcărilor albastre, cari se ridică din comorile ascunse, mulţi oameni veghiază în tovărăşie nopţile senine, şi când se arată mult dorita flacără, aleargă la faţa locului şi împlântă semne în pământ”, relata Iulian Marţian, în studiul „Comori Ardelene”, apărut în Buletinul Societăţii Numismatice Române din martie 1921.
Vă recomandăm şi:
Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.
Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.
În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.
Se încarcă comentariile...
