Bişniţarii de valută fac legea în vama Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Străinii care tranzitează punctul de trecere al frontierei Giurgiu – Ruse, sunt „agăţaţi” de câţiva giurgiuveni care îşi petrec cea mai mare parte din timp la două dintre benzinăriile din apropierea Vămii.

Bişniţarii de valută îi atrag pe şoferii de TIR sau de autovehicule cu o atitudine insistentă fără să le mai dea timp să ajungă până la casele de schimb valutar din zonă.
„Bişniţari există de când s-a înfiinţat vama, însă în ultima vreme au devenit mai agresivi şi ne iau toţi clienţii. Oamenii nici măcar nu ajung la ghişeu. Sunt pur şi simplu luaţi pe sus şi întrebaţi dacă nu vor să schimbe valută sau lei. De când sunt aici au învăţat să vorbească limbile străine” a declarat sub protecţia anonimatului un lucrător al unei case de schimb valutar giurgiuvene. Aceştia povestesc cum au fost ameninţaţi cu bătaia sau violul în cazul femeilor, de nenumărate ori.
Angajaţii mai spun că bărbaţii sunt interesaţi de orice fel de valută, doar ca să facă bani. Deşi pare greu de crezut, aceştia dau adevărate tunuri cu leva, moneda naţională a Bulgariei. Profitând de naivitatea unora dintre cei care tranzitează vama, bişniţarii îşi permit să îşi creeze propriul curs.

Teritorii împărţite

Potrivit surselor noastre, în Vamă ar acţiona patru persoane, dintre care trei (Bebe, Sile şi Vată) sunt extrem de violente. Cea de-a patra, un taximetrist, care practică curse Giurgiu – Ruse, se mulţumeşte să iasă la „vânătoare” doar atunci când ceilalţi iau o pauză de odihnă. Bărbaţii au învăţat perioadele când traficul este aglomerat în vamă. Chiar dacă este zi sau noapte, aceştia îşi ocupă locurile pe care şi le-au câştigat de-a lungul timpului şi pleacă în căutare de „clienţi”.
„Nu se mulţumesc să aştepte clienţii. Pleacă în căutarea lor, ajungând chiar şi la uşile microbuzelor şi autocarelor care transportă turişti. Oamenii mai coboară să îşi cumpere câte o cafea sau au nevoie de lei pe parcursul călătoriei. Unii le pică în plasă şi schimbă la ei banii pe care îi au pentru că se grăbesc sau nu au nevoie de chitanţă. Singurii care îi refuză sunt şoferii de TIR mai în vârstă şi cei suspicioşi care se tem de bancnote false” povesteşte un angajat al unei alte case de schimb valutar.

Zeci de milioane zilnic

În timp ce casele de schimb valutar plătesc dările către stat pentru activitate şi pentru angajaţi în ciuda faptului că sunt afectate de criză, bişniţarii bagă ban după ban în buzunarul propriu fără dea socoteală statului.
La un calcul simplu, la fiecare bancnotă schimbată, profitul bişniţarilor este de aproximativ 0,2 lei. Într-o zi, aceştia fac în medie câte 1.000 de euro fiecare, profitul care le rămâne fiind de 200 de lei. Mergând pe acest principiu, într-o lună bărbaţii ajung să câştige cam 6.000 de lei, iar într-un an câştigul se apropie de 100.000 de lei, bani în mână. Prejudiciul adus în acest caz la bugetul statului este de peste 40.000 de lei, luându-i în calcul pe toţi cei patru bişniţari din vamă.
Referitor la situaţia din vamă, surse din Poliţie au declarat că până în acest moment nu au fost depuse sesizări împotriva bişniţarilor. Cu toate acestea, oamenii legii susţin că au în vedere astfel de practici ilegale şi că au în plan o documentare pentru stârpirea fenomenului la vama din Giurgiu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite