Aglomeraţie la saloanele de înfrumuseţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doamnele şi domnişoarele şi-au făcut programare din vreme
Doamnele şi domnişoarele şi-au făcut programare din vreme

Se apropie Revelionul şi giurgiuvencele vor să arate impecabil aşa că, în aceste zile, la saloanele de coafură din municipiu este mare aglomeraţie. Ca să nu-şi piardă clientela, ofertele au fost adaptate buzunarelor doamnelor şi domnişoarelor, fiind acordate reduceri de preţ de până la 15% pe perioda sărbătorilor.

Majoritatea giurgiuvencelor şi-au făcut din timp rezervări la salon, cele mai multe dorind să se coafeze chiar în ziua de 31 decembrie. Unul dintre acestea este şi Salonul ,,La Gelu”, care percepe tarife cuprinse între 8 şi 60 de lei, în funcţie de preferinţele celor care le calcă pragul.

4 programări pe oră

„Am fost foarte ocupată cu pregătirile pentru noaptea dintre ani şi de aceea am ales ca ultima zi a anului să o rezerv numai pentru mine. Merg la coafor, cosmetică şi masaj pentru că vreau să arăt bine de Revelion”, ne-a spus Mihaela Constantin, una dintre cliente.
 Cele mai multe femei optează, pentru noaptea dintre ani, spre o coafură modernă, cât mai naturală dar şi pentru coafuri cu bucle mari.
În ultima zi din an se lucrează cu personal suplimentat. „Pentru mâine am programate  câte două cliente pe jumătatea de oră. Încep la 9.30 dimineaţa iar ultima programare este la ora 19.00. Femeile au lăsat programările pentru ultima sută de metri şi din cauza salariilor care se virează în general după data de 15 a fiecărei luni”, a spus Mirona Zanfir, Salon „Moni.K”.
Potrivit hair-stiliştilor, coafura pentru Revelion trebuie aleasă în funcţie de rochia purtată în această noapte. Dacă alegeţi o rochie de seară lungă trebuie să optaţi pentru o coafură elegantă, iar în cazul în care petreceţi noaptea dintre ani la un party privat, nu vă temeţi să vă lăsaţi părul lejer.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite